Mircea Rednic a folosit o formula inedita la meciul cu Viitorul, a preferat sa acorde sanse unor jucatori ce au evoluat mai putin si desi parea la prima vedere, ca pornim cu sansa a doua, am reusit sa obtinem pe merit cele trei puncte. Acum ramane intrebarea, ce jucatori se vor regasi in primul 11 duminica?
Acesta a declarat la finalul partidei de luni seara, ca a fost multumit de randamentul unor jucatori:
Mircea Rednic: „Regret că n-am avut mai multă încredere în Corbu, a jucat bine și merită o șansă în continuare. Poate evolua și-n Derby, de ce nu? Sper ca de acum Lazăr să aibă moral mai bun, eu am încredere în el, dar și aștept mai mult, de aceea am renunțat în iarnă la Matei și la Gavrilă. Romario Kortzorg a jucat bine ca al doilea vârf, dă un randament bun. Și Mevlja mi-a plăcut ca închizător, s-ar putea să joace și cu Steaua acolo”
Asadar, asa cum discutau si suporterii dinamovisti, Corbu a avut o prestatie foarte buna si ar fi justificata folosirea lui in banda dreapta, Hanca pare in regres si nu stiu daca ar fi momentul sa joace titular, intr-un meci cu asemenea incarcatura. Desigur, aceasta presiune ar putea fi o problema si pentru Corbu totodata. Lazar si Romario, prin prestatiile lor au demonstrat ca merita sa fie titulari, desi in cazul lui Lazar, am ceva dubii ca va fi folosit din primul 11. Daca Rotariu va fi apt de joc, cred ca va incepe cu acesta. Legat de prezenta lui Mevjla la mijloc, aici este greu de spus daca va fi titular. Anton va fi apt de joc, daca speram sa obtinem ceva de la acest meci, evoluand cu Anton si Mevjla la mijloc, este clar ca nu vom putea tine de mijloc si ii vom lasa sa vina peste noi, nu stiu daca e cea mai buna varianta, am vazut ce am patit in meciul cu Astra atunci cand giurgiuvenii au controlat mijlocul.
Insa indiferent ce formula va alege, am incredere ca Mircea va fi inspirat si va trimite in teren cei mai buni jucatori, astfel incat sa avem sanse reale de a pleca cu cele trei puncte. Acum poate este tardiv sa ne mai gandim la campionat, am pierdut prea multe puncte in acest play-off, cu 2-3 puncte in plus, altul ar fi fost discursul nostru, asa este greu sa mai speram. Astra avand 6 puncte peste noi si inevitabil, rezultatul direct in favoarea lor, ar trebui sa se incurce de inca 2 ori, in afara unei infrangeri impotriva noastra. Cu 5 meciuri ramase este greu, insa nu campionatul a fost obiectivul nostru. Important in final este sa contam in acea lupta, sa fim pe podium si sa reusim sa castigam macar un trofeu, Cupa Romaniei sau Cupa Ligii.
Edit: in situatia in care la finalul play-off-ului doua sau mai multe echipe se afla la egalitate de puncte, departajarea se face in primul rand tinandu-se cont daca a fost sau nu aplicata rotunjirea cu 0,5. in caz de egalitate dupa aplicarea acestui criteriu, departajarea se va face conform ROAF. Asadar, in caz de egalitate de puncte cu Astra, noi vom fi in fata lor, deoarece ei au beneficiat de rotunjirea punctajului.