AcasăStiri DinamoCe a spus Costache după gol: "I-am demonstrat antrenorului că se poate...

Ce a spus Costache după gol: „I-am demonstrat antrenorului că se poate baza pe noi”

Valentin Costache a fost eroul dinamoviștilor în victoria cu Viitorul, reușind unicul gol al partidei cu 10 minute înainte de final. 

 La finalul meciului, Costache a explicat execuția de la golul „câinilor”, fără să uite să-și facă autocritică pentru ratarea inexplicabilă din startul partidei.

„La faza de la început, mi-am făcut preluarea prost, am ratat. Sincer, nu am știut că am un coleg liber în careu, am avut capul în pământ, m-am concentrat doar să dau gol. S-a văzut că nu am experiență.  La gol, mi-am așteptat colegii, am văzut că adversarii s-au repliat. Apoi am văzut că portarul a ieșit și am șutat la colțul scurt.

Sunt fericit că am marcat și că am jucat bine, sper să o țin tot așa. Cei care au intrat astăzi i-au arătat antrenorului că se poate baza pe ei”, a spus Costache. 

Jucătorul, care va împlini 19 ani peste doar trei zile, a vorbit și despre returul meciului cu Athletic Bilbao din preliminariile Europa League. 

„Îmi doresc foarte mult să ne calificăm, dar ne va fi foarte greu. Trebuie să avem o atitudine foarte bună. Nu mi-e frică de atmosfera de pe San Mames, îmi plac astfel de meciuri, cu mulți fani în tribune, cu atmosferă, pentru astfel de meciuri trăiesc, pentru ele m-am făcut fotbalist”, a declarat Costache, la TV Dolce Sport.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare