Ce spune Vlad Iacob despre ședința de astăzi și plecările jucătorilor

Stiri Dinamo

Scris de:

Vlad Iacob a oferit detalii despre ședința de astăzi, dar și despre situația clubului după greva jucătorilor și absența lui Burcă de la antrenament.

„Eu nu spun că lucrurile sunt perfecte, dar situația nu este nici pe departe atât de gravă cum este la 4 sau 5 cluburi din Liga 1. Le-am explicat jucătorilor că nu există un investitor și că doar suporterii bagă bani. Când avem bani, aceștia se duc către jucători.

Trebuie să înțeleagă și ei când situația este dificilă. Nu pot forța mâna cuiva prin astfel de gesturi. Am încredere că voi remedia situația în cel mai scurt timp. În momentul în care o să fie ceva cert o să anunț. Am încredere că o să găsim cele mai bune soluții (n.r. împreună cu Răzvan Zăvăleanu).

Sper ca Ovidiu Burcă și sunt convins că o să rămână. O să vedem, momentan nu am noutăți. Dinamo are nevoie de liniște, trebuie să ne vedem de lucrurile în plan sportiv. Au fost discuții, au fost oameni interesați, nu vreau să mai vorbesc despre asta.

Nu mai comentez situația juridică. În momentul în care clubul o să aibă ceva oficial o să spunem”, a spus Vlad Iacob, la Fotbal Club.

„Nu aș spune că este haosul cât casa! S-au achitat chiar ieri salarii, iar întârzierile sunt foarte mici, sub perioada care le permite să depună memorii. S-au plătit bani către toți jucătorii. Ar fi trebuit ca azi să fi primit banii în jurul orei 11:00-12:00, indiferent de bancă.

Situația de ieri (n.r. de luni) a fost nedorită, dar sunt cluburi unde situația este mult mai gravă. La noi nu există finanțatori care blochează banii pentru jucători. Le-am explicat că asemenea atitudini nu vor ajuta pe nimeni.

Nu-i dăm afară pe cei care au făcut grevă. Vom discuta cu fiecare în parte. Nu putem să rupem contractele, există niște regulamente”, a spus Vlad Iacob, la ProSport Live.

loading...

Lasă un răspuns