Transferul lui Răzvan Began la Dinamo părea în impas la un moment dat, un jucător care s-a antrenat mai multe săptămâni cu Dinamo, dar până la urmă a fost prezentat oficial ieri.
Ovidiu Burcă a fost mulțumit că s-a rezolvat transferul și a explicat de ce a insistat pentru transferul portarului trecut în ultimii ani pe la Sepsi:
,,Da, am discutat cu Răzvan Zavaleanu și cu Vlad Iacob, mă bucur că s-a găsit o soluție, pentru că am fi riscat mult fără să rămânem cu un al treilea portar, nu mi-aș fi dorit să mi-l asum. Am văzut multe în fotbal, am vrut să fim acoperiți pe postul de portar. Avem trei portari buni, valoroși și cred că suntem foarte bine în poartă.”, a declarat Ovidiu Burcă despre noul transfer, Răzvan Began, în cadrul emisiunii ,,Dinamo 7/9” de la Playsport.
În cadrul intervenției sale de la Radio Dinamo1948, antrenorul cu portarii, Alessandro Caparco, a vorbit și el despre Began, pe care îl știe de mai mulți ani:
,,Când am fost la Voluntari, când juca la Călărași, am avut o discuție să îl aducem, dar Sepsi s-a mișcat mai repede și nu am reușit. Asta spune ce părere am despre el. L-am urmărit, îmi place.”, Caparco despre Răzvan Began.
,, Ultima oară la FC Botoșani, portarul Răzvan Began a semnat un contract cu Dinamo 1948 București și, de astăzi, face parte din lotul pregătit de Ovidiu Burcă pentru acest sezon de Superligă, a anunțat administratorul special Vlad Iacob pentru canalele oficiale de comunicare ale clubului.
Noul portar dinamovist a început fotbalul la CFR Cluj și a mai evoluat în carieră pentru Viitorul, actualul Farul Constanța, Luceafărul Oradea, Foresta Suceava, Hermannstadt, ACS Poli Timișoara, Daco-Getica București, Dunărea Călărași, Sepsi OSK Sf. Gheorghe și FC Botoșani.
Născut la Sighetu Marmației, Răzvan Began a implinit azi 27 de ani.
1 meci a apărat Began în acest sezon pentru FC Botoșani, în a doua etapă de SuperLigă, 1-1 pe teren propriu cu Petrolul Ploiești.
3 trofee are Began în palmares, Cupa României (2022, 2023) și Supercupa României (2023), toate cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe.
3 portari are prima noastră echipă în lotul pentru sezonul 2023-2024: Adnan Golubovic, Filip Dujmovic și Răzvan Began.
Bine ai venit la Dinamo, Răzvan Began!” a fost mesajul clubului