AcasăStiri DinamoCe se întâmplă cu Ghezali

Ce se întâmplă cu Ghezali

Lamine Ghezali a fost un jucător decisiv în lupta noastră pentru promovare, mai ales în play-off, dar în special la barajul cu FC Argeș.

Părea că este un jucător care va exploda în primul eșalon, având și avantajul tinereții, dar și al unor calități tehnice și fizice foarte bune. Startul de sezon a fost unul dezamăgitor, fără pasă decisivă, fără gol marcat, dar cu multe semne de întrebare în privința lui, de ce nu oferă același randament?

Întrebat despre Ghezali în cadrul conferinței de presă de după meci, Ovidiu Burcă a vorbit despre Lamin Ghezali, despre forma mai slabă traversată:

,,Ghezali este recuperat 100%, știți bine că am avut răbdare cu el, avem în continuare, să ținem cont că este un nivel superior intensitățile sunt mai mari, trebuie să avem încredere în el, este un jucător tânăr, care are potențial, trebuie să îl ajutăm, să îi dăm soluții noi. Venim din liga a doua, nu am câștigat en-fanfare, trece prin același proces lent, de adaptare la Liga I, așa se întâmplă și cu mine.

Avem încredere că putem face o echipă competitivă anul acesta. Am zis că avem nevoie de 6 luni, toată lumea întreba de obiectiv, este mult mai greu față de începutul de anul trecut. Multe schimbări, schimbări de ierarhie, în plan tactic, jucători noi, toate lucrurile noi au nevoie de timp pentru a se sedimenta. Eu cred că avem nevoie de 6 luni să construim o echipă competitivă, pentru a emite pretenții. Eu cred că suntem pe drumul bun.”, a explicat Ovidiu Burcă în cadrul conferinței de presă de după meci.

,,Un pic tristă atmosfera, este o zi de marți, târzie, poate s-a pierdut din entuziasmul promovării, stă în mâinile noastre pentru a aduce oamenii la stadion.”

,,Nu sunt exasperat de ratări, cred că am un sentiment pozitiv după acest meci, chiar dacă am făcut egal. Lumea are tendința să te judece după rezultat, jocul așa cum a fost, ocaziile create, cred că meritam să câștigăm astăzi, lucrurile nu sunt mereu așa cum îți dorești. Echipa face progres, ajungem cu mai multă ușurință la poartă, ne creăm mai multe ocazii, simt că e aproape momentul în care vom câștiga meciuri.

În prima repriză am avut ocazii, am fost agresivi in ultima treime de teren. Încă e multă precipitare în ultimii metri, poate îi apasă și pe jucători că nu am câștigat de mult timp, asta este, trebuie să ne calibrăm, ne așteaptă un meci la Galați, trebuie să ajungem în cea mai bună formă a noastră.

Pentru unii jucători abia veniți la Dinamo, presiunea e un impediment. Dacă la alte cluburi, medii diferite, presiunea clubului e diferită, e nevoie de o perioadă de adaptare că să înțeleagă cum trebuie să gestioneze această presiune. Ce mă interesează, jucătorii să nu aibă teamă.

Noi încercăm să ținem cont de adversarul întâlnit, de punctele lui forțe, cum să mișcăm liniile, să creăm dezechilibru, să surprindem. Trebuie să îmbunătățim lucruri, să ducem mingea mai agresiv în ultima treime, să ne conectăm mai bine cu mijlocașii, să avem mai multă răbdare, pentru atacurile poziționale, să aștepți momentul propice să accelerezi jocul. Cred că aici, balantul asta între a avea răbdare, a face accelerări, aici trebuie să găsim un echilibru mai bun.'', a explicat antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă.

 

loading...
Articolul precedent
Articolul următor
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

80,000FaniÎmi place
13,500AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare