Aseară am avut oportunitatea de a vedea pe live meciul dintre campioana României, CFR Cluj și campioana sufletului meu, Dinamo București.
Un meci anunțat ca fiind unul de luptă, cu o depunere de efort uriașă din partea jucătorilor noștri. Încă de la încălzire i-am găsit pe jucători montați, pregătiți de muncă și de luptă. Jucătorii se încurajau unul pe altul, discutau, iar atmosfera relaxantă de dinaintea încălzirii a dispărut subit odată cu intrarea jucătorilor pe teren.
Fotbalul fără spectatori este ciudat, însă, am avut oportunitatea să aud ce se discută pe teren, dialogul între arbitri și jucători, indicațiile antrenorilor. De notat este faptul că am simțit că avem undeva la 5-6 căpitani pe teren la un moment dat. Gudmund, din poartă, a transmis indicații de poziționare a fundașilor și a jucătorilor din bandă non-stop. Acesta și-a organizat exemplar colegii, i-a îndrumat și a îndreptat unele nereguli de poziționare generală. Un alt ”căpitan” a fost noul venit Albentosa, a comunicat tot timpul cu colegii lui, a transmis mesaje de încurajare, s-a descurcat admirabil în apărare, și-a ordonat colegii și pare că este o soluție bună pentru echipa noastră, în condițiile date.
Sorescu, Anton, Răuță și Nemec ar fi ceilalti evidențiați din punct de vedere al implicării și a modul în care și-au organizat colegii. Anton, până la cele două cartonașe galbene, dubios acordate, a comunicat tot timpul, s-a comportat ca un adevărat căpitan. La fel și Deian, Alexandru și Adam. Fiecare și-a completat rolul de jucător de fotbal, devenind lider de echipă, discutând cu arbitrul, punând presiune pozitivă și organizând echipa. Am simțit cumva, de acolo, aproape de ei, conceptul de muncă de echipă.
Referitor la fotbal, mi-e greu să comentez ceva sau să imi ofer o opinie, deoarece totuși este o înfrângere dureroasă. La un moment dat, toți cei de la masa presei, inclusiv jucătorii celor de la CFR aflați în afara lotului păreau atât de îngrijorați de rezultatul final, încât au început să pună și mai multă presiune pe arbitru și jucători prin țipete, urlete, înjurături.
Jocul de aseară ne oferă unele perspective, mai ales pe partea defensivă. Cât despre partea ofensivă, totuși cred că actualul modul, 4-3-3, ne ajută doar dacă jucăm mult cu benzile, aspect pe care nu l-am observat în primele 30 de minute ale jocului. Orișicum, perspective avem, timp nu prea. Rămâne de văzut cum ne vom prezenta în următoarele meciuri.
Legat de arbitraj, am simțit încă din minutul 3, că arbitrul pierde meciul din mână. Țipete și dintr-o parte, și din alta. Cine a țipat mai tare, a avut de câștigat.
Nu mor câinii când vor alții. Așa că, am încredere că ne vom descurca. Doar Dinamo București!
