Răzvan Patriche va evolua în această seară pentru ultima dată în fața propriilor suporteri.
După ce Răzvan Patriche și-a anunțat retragerea la finalul acestui sezon, Andrei Nicolescu a declarat că îi va propune veteranului celor de la Dinamo să activeze în continuare in club:
„Este un moment special, un moment natural, iar loialitatea acestui jucător trebuie să fie răsplătită și recunoscută de către noi toți. Poate că nu a avut rezultatele altor jucători la Dinamo, dar exemplul de maturitate pe care l-a dat în momentele grele e ceva ce trebuie răsplătit printr-un gest din partea clubului, pentru că el reprezintă un simbol în istoria lui Dinamo.
Noi ne dorim să înființăm o echipă în Liga 3, iar prima propunere pentru el este să fie liantul între prima echipă și echipa a doua. Vrem să ne ajute acolo ca jucător, dar nu știu momentan ce planuri are”, a declarat Andrei Nicolescu.
Razvan Patriche: ‘‘Va fi o încărcătură aparte pentru mine, un ultim meci acasă în fața acestor suporteri minunați care ne-au susținut necondiționat. Pentru mine a fost o plăcere să lupt pe teren alături de ei. E greu, sunt un pic emoționat. Cu siguranță nu sunt pregătit de retragere, dar… o să îmi fie dor de tot. Nu cred că acesta poate fi un moment ușor pentru un fotbalist. Dar mi-am făcut kilometrii, ca să zic așa. Trebuia să vină și momentul ăsta’, a spus fundașul.
,,Cel mai urât moment la Dinamo pentru mine a fost retrogradarea, iar cel mai frumos promovarea. Au fost niște ani intenși, însă important este că am tot crescut, iar azi Dinamo este în primele șase echipe ale campionatului’, a adăugat el.
‘Voi vedea ce voi face, dar mi-aș dori să rămân în iarbă. Familia este alături de mine necondiționat, indiferent de ce decizie voi lua. Dar mi-aș dori să rămân în continuare în iarbă’, a precizat el.