Kamil Bilinski este în continuare extrem de apreciat de fanii dinamoviști pentru atașamentul demonstrat în perioada în care a evoluat în Ștefan cel Mare.
Acesta a fost lăsat să plece liber de la Dinamo de către Mircea Rednic, deși fusese golgheterul echipei în sezonul 2014/2015 cu 11 reușite în 33 de meciuri. Totuși, Dinamo atunci per total a fost un dezastru, terminând doar pe locul 7 un sezon oribil, ce a dus la multe schimbări la nivel de lot. Unul din cei plecați a fost Kamil Bilinski.
De fiecare dată când se pune problema aducerii unui vârf la Dinamo, implicit se discută de Kamil Bilinski. Totuși, ce mai face Bilinski? După plecarea de la Dinamo acesta a ajuns în Polonia la Slask Wroklaw, o echipă obișnuită la un moment dat cu prezența în cupele europene. Însă lucrurile nu mai stau așa acum.
În primul sezon a evoluat cu Slask în preliminariile EL, dar polonezii nu au ajuns în faza grupelor. Bilinski a fost departe de a fi un marcator desăvârșit, reușind doar 5 goluri în campionat în 31 de apariții și 2 în Cupa Poloniei. Slask nu a mai fost o forță a campionatului și a evoluat în play-out. Același lucru s-a întâmplat și în acest sezon, când echipa lui Bilinski a terminat pe locul 4 din 8 în play-out. Totuși, Kamil a fost mult mai bun, reușind să puncteze de 10 ori și oferind 5 assisturi în 33 de meciuri.
Cota lui Bilinski a suferit după plecarea de la Dinamo, avea o cotă de 900 000 de euro pe transfermarkt după plecarea de la Dinamo, iar în acest moment mai valorează doar 300 000 conform site-ului de specialitate.
Din câte se pare, Kamil Bilinski mai are contract cu formația poloneză până în această vară, rămâne de văzut unde va ajunge fostul nostru atacant, nu știm dacă are vreo ofertă din partea clubului, dar oricum noi îi urăm mult succes.
Mai jos, aveți o selecție video cu golurile marcate de Kamil în sezonul 2014/2015:
VIDEO: Kamil Bilinski, golgheter in sezonul 2014/2015
Kamil Bilinski a fost extrem de apreciat de catre fanii dinamovisti in perioada in care a jucat in Stefan cel Mare. A fost golgh…
loading...