Dinamo se pregătește pentru meciul cu FCSB, programat mâine seară pe Arena Națională.
Este un meci important pentru ambele echipe, iar Dinamo își dorește să obțină primul rezultat pozitiv împotriva marii rivale, după patru înfrângeri consecutive în acest sezon. Din păcate, echipa nu se poate baza pe toți jucătorii înaintea confruntării de mâine seară.
Zeljko Kopic: ,,Cred că avem un sezon bun până acum. În ultimul meci am arătat bine împotriva lui CFR și acum vrem din nou să ne impunem stilul de joc, să avem o mentalitate corectă. Nu putem conta pe Dennis, încă e în proces de recuperare. Eddy nu e cu noi, iar Patrick este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. În rest, toți ceilalți jucători sunt apți. Licsandru, care era accidentat mai demult, e singura excepție. Echipa a avut o săptămână bună de antrenamente și simt că suntem pregătiți pentru acest meci.
E adevărat, nu am luat niciun punct. Dar am avut momente bune, mai ales în ultimele două meciuri. Am jucat bine pe alocuri, însă la final ei au câștigat. Înțelegem asta. Acum avem o nouă oportunitate. Știm că au ambiții mari, vor să se distanțeze în clasament și să lase în urmă echipe precum CFR. Dar și noi avem propriile aspirații și vom da totul pentru un rezultat bun.
,,Au calitate, indiferent cine începe meciul. Sunt acoperiți pe toate posturile, așa că trebuie să fim pregătiți pentru oricine va juca. Știm asta, dar nu ne gândim la adversari. Ne concentrăm pe suporterii noștri, pe echipa noastră, pe clubul nostru. Indiferent cine e în fața noastră, avem responsabilitatea să dăm totul pe teren la fiecare meci.
Nu m-am gândit la bilete, nu am informații exacte despre câte bilete s-au vândut. Cu siguranță au motivele lor. Dar știu sigur că cei care vor fi în tribune ne vor susține la maximum, cum au făcut-o toată stagiunea.”, a spus Zeljko Kopic
Despre lupta la titu: ,,Totul este deschis. Meciul de mâine poate complica și mai mult calculele. Dar eu mă gândesc doar la echipa mea, la cum să jucăm bine și să avem o prestație bună. Știm că am avut limite în acest sezon – insolvență, probleme administrative – dar singurul lucru care mă interesează e ca echipa să fie pregătită.”
Programarea meciului luni: ,, E puțin ciudat, dar trebuie să ne adaptăm. Majoritatea meciurilor din play-off se joacă lunea. Cu siguranță există niște motive. Înțeleg că azi sunt alegeri, probabil acesta e motivul.”
,,Am început bine acele meciuri, am avut 1-0, dar am făcut greșeli. Avem nevoie de mai multă experiență în astfel de meciuri. Fiecare meci are propria poveste. Sper că am învățat din greșelile trecute și mâine să fim mai stabili, să exploatăm punctele lor slabe, să jucăm un fotbal bun și să reducem la minimum greșelile.”
Despre Dennis: ,,Nu vom risca cu el. Cel mai important e să fie sănătos, să înțelegem de ce a apărut această problemă și să fie pregătit pentru sezonul următor. Dacă va putea juca câteva minute în acest sezon, e bine, dar prioritar este să înțeleagă procesul și să fie într-o formă bună.”
,,Știți că nu vorbesc despre arbitri. Sper doar ca fiecare să-și facă treaba cât mai bine. Sper ca la finalul sezonului comisia să facă o analiză clară: ce a fost bine, ce poate fi îmbunătățit, și să se ridice nivelul.”