Ce a declarat Mutu dupa intalnirea de astazi. Mesajul pentru Carmen Dan

Stiri Dinamo

Scris de:

Adrian Mutu a inițiat o discuție cu ministrul de interne, Carmen Dan, în ceea ce privește stadionul nou al lui Dinamo, în urma căreia părțile implicate au ajuns la concluzia că echipa de fotbal va avea o nouă arenă. (Citeste aici )

 

La final, printr-o postare publicată pe pagina sa de facebook, oficialul dinamovist a ținut să-i mulțumescă public ministrului pentru implicarea în problema stadionului.

Vom avea stadion! În urma întâlnirii de azi, de la Ministerul de Interne, sunt convins că Dinamo va avea stadion nou. Mă bucur că au fost prezenți toți cei cărora le pasă de viitorul lui Dinamo, adevărații dinamoviști și mă bucur că toți sunt dispuși să facă toate eforturile pentru ca acest proiect de importanță națională – din punctul meu de vedere – să fie dus la bun sfârșit.

Determinarea domnului Negoiță îmi era deja cunoscută, doamna Iagăr a fost o mare sportivă și știam că e ambițioasă, dar despre doamna ministru nu știam mai nimic. Am avut plăcerea să descopăr o persoană puternică și foarte bine pregătită, care arată că își poate atinge orice obiectiv.

Astfel, vreau să-i mulțumesc public doamnei ministru Carmen Dan pentru felul în care tratează problema stadionului Dinamo și pentru seriozitatea cu care a abordat această situație delicată și îi transmit că eu și Dinamo îi vom fi alături și o vom susține până la capăt. Hai Dinamo! Hai România!”, a scris Adrian Mutu pe pagina de facebook.

Alături de Mutu și Carmen Dan, la discuții au mai participat Ionuț Negoiță și Monica Iagăr, în timp ce Nicolae Badea a anunțat cu un sfert de oră înaintea întâlnirii că nu poate ajunge.

loading...

Lasă un răspuns