Dorin Serdean a ieșit din umbră și a oferit câteva declarații interesante la Playsport Live, în această seară.
. Acesta deține pachetul majoritar de acțiuni prin intermediul firmei Lotus SRL, iar fanii dinamoviști așteaptă cu nerăbdare să îl vadă ieșit din schemă. A explicat în cadrul emisiunii în ce condiții renuntă la acțiuni:
„Să nu uitați un lucru. Nu Dorin Serdean i-a vândut Dinamo lui Pablo Cortacero. Eu am fost la câteva întâlniri dintre ei, Negoiță și Cortacero. Nu eram în situația să cer situația fondurilor. Ce să îi cer lui Cortacero? Eu eram un suporter dinamovist care și-a dorit să salveze clubul lui de suflet.
Dacă vedeți fișa postului. Eu am fost în situația în care … Cortacero a negociat la sânge cu mine și salariul. Eu am un proces cu Dinamo pentru a-mi dovedi onoarea și demnitatea. Salariul a fost de 9.700 lei net. Cred că cel mai mic dintre președintii din Liga 1.
Dacă știam că nu mai vin nici banii și o să fiu și înjurat… Nu aș mai fi luat decizia asta. A negociat la sânge cu mine și lucrul asta. Pablo Cortacero. Dacă vedeți fișa postului, eu nu puteam să iau nicio decizie. Eu am avut… nu mi s-a dat putere, despre asta este vorba”, a declarat Dorin Șerdean la Playsport Live.
,,Am fost în Spania, au fost negocieri cu Pablo Cortacero care au durat peste 30 de zile. Am răscumpărat aceste acțiuni, am deblocat lucrurile. Aceste acțiuni sunt aici în România. A trebuit să schimb și sediul social. Am răscumpărat acțiunile și sunt la Lotus.
„Am avut discuții în acționariatul societății. Am avut discuții. Am vorbit cu domnul Badea. I-am zis că nu vreau să mai fiu înjurat, m-ar înjură oamenii dacă mai fac… Pentru mine este important să meargă înainte Dinamo. Noi acum suntem în situația în care Dinamo este în Liga a doua, sunt supărat pentru acest lucru. Mi-aș fi dorit să am un investitor serios. Sunt două luni de când caut alt acționar. Au fost discuții, continuăm, dar ne-a lovit retrogradarea.
Aveam o șansă în plus dacă Dinamo rămânea în Liga 1. Sunt optimist. Eu aștept și am speranță că fiecare din cei care ne văd să înțeleagă situația, să reevalueze situația. Trebuie să ne revenim, suntem în liga a doua, nu vorbim acum de vinovați. Aveți în față o persoană care stăpânește acest procent de acțiuni, dar nu îmi permit să duc mai departe Dinamo. Am avut discuții și le am cu potențiali investitori. Sunt acționar care a lucrat până acum la cumpărarea și răscumpărarea acțiunilor și sunt în situația în care sunt”, a mai spus Dorin Șerdean la Playsport Live.
În cadrul emisiunii, Dorin Serdean a afirmat că renuntă la acțiuni în momentul în care un investitor va oferi 5 milioane de euro pentru stingerea datoriilor și 5 milioane pentru a asigura activitatea curentă, însă fără a specifica ce parte din această sumă i se cuvine:
,,Dacă există un investitor interesat, da. M-aș bucura să găsim un investitor, să avem 5+5 milioane de euro. Ca să ieșim din insolvență. Sunt deschis, dar în condițiile pe care vi le-am spus”