Dinamo după cum știți deja, are o serie de jucători împrumutați în primele două ligi și o parte din aceștia au evoluat astăzi pentru echipele unde sunt împrumutați.
Ziua a început cu duelul dintre Juventus București și FC Voluntari, formația unde sunt cedați până la sfârșitul sezonului Mihai Popescu și Vlad Olteanu. La fel ca în etapa trecută, de fapt de la începutul sezonului, Mihai Popescu a fost titular în centrul defensivei și a fost încă o prestație solidă a fundașului de 24 de ani. Popescu a arătat în finalul partidei că posedă o tehnică foarte bună pentru un fundaș, având o acțiune personală de toată frumusețea, încheiată cu un șut puțin pe lângă poartă. Din păcate, Vlad Olteanu nu a fost folosit în această partidă.
În ultimul meci al zilei, Gaz Metan a pierdut fără drept de apel duelul de pe teren propriu în fața lui CFR Cluj, 0-3. Un meci fără istoric, iar fanii gazdelor i-au cerut chiar demisia lui Pustai. Andrei Tircoveanu a fost introdus la pauza meciului și a avut o evoluție curajoasă, însă mediesenii par mai degrabă candidati pentru salvarea de la retrogradare. Laurențiu Manole nu a fost în lot, se pare că sunt ceva probleme cu actele în cazul său. Pe Andrei Tircoveanu avem ocazia să îl revedem pe 7 august, la duelul Dinamo-Gaz Metan Medias, de pe teren propriu.