Ce absențe avem pentru meciul cu Sepsi! Ce a spus Rednic despre ultimele transferuri

Stiri Dinamo

Scris de:

Dinamo se pregătește de meciul cu Sepsi de mâine seară, o partidă care sperăm să aducă primele puncte din deplasare din acest sezon.

Dinamo a pierdut patru puncte uriașe în meciurile cu UTA și Rapid, dar Rednic speră ca jocul să fie din ce în ce mai bun, chiar s-a lucrat suplimentar în această săptămână la gestionarea momentelor din prelungiri.

Rednic are două absențe pentru acest meci, dar câțiva jucători au fost trimiși la echipa secundă, după cum a declarat antrenorul echipei noastre:

,Cu un lot aproape complet, mai puțin Filip care s-a accidentat la meciul de Cupă. Răuță mai are o investigație în dimineața asta, sper ca de mâine să înceapă să iasă la alergare. Ați văzut că au venit jucători noi, am făcut ceva eforturi să îi aducem, le mutumesc celor din conducere, că m-au susținut să aducem acești jucători. Au semnat trei fotbalisti, dar nu a venit cartea verde, nu vor fi în lot.

Orice meci este important pentru noi, importante sunt punctele, am pierdut punctela meciurile de acasă cu UTA și Rapid, în ultima perioadă am antrenat, dar din minutul 90 am oprit cronometrul și am avut două obiective: să terminăm meciul prin posesie, le-am dat temă de joc, altă tema, să dăm cât mai lung, am dat peste gard, doar ca să reușim să terminăm meciul. În aceste două meciuri din lucrurile pozitive, am condus, am avut perioade bune, am avut și ocazii, vorbesc de meciurile de acasă. Aștept cu nerăbdare acest meci.

Întâlnim o echipă care vine după victorie, care are condiții foarte bune, are jucători foarte buni, au schimbat și antrenorul, unul cu experiență. O să ne aștepte un meci foarte greu.

Vreau să facem un joc consistent, să ne creăm ocazii dacă vrem să câștigăm meciul ,deja echipa este mult mai omogenă, vor fi mai puține schimbări în echipa. În Cupă am protejat niște jucători, am dat șansa unora care au jucat mai puțin, față de meciurile din campionat, nu vor fi multe schimbări.

Dinamo s-a schimbat, uitați că am pierdut puncte cu echipe bune, am avut victoria în mâinile noastre, am pierdut din cauza noastră, nu că au fost ei mai buni. Sper să gestionăm mult mai bine sfârșiturile de meci.  Asta este situația, nu trebuie să ne uităm la clasament.

Când va arăta echipa mai bine: ,,La anul, cei care au venit astăzi, vor face testul fizic, ne dăm seama cum sunt, doi dintre ei arată bine. Nu mai fac transferuri până la iarnă, poate un fundaș dreapta, e greu de găsit vreun jucător. Buni sunt, nu au ritm, cu pregătirea stau prost și au nevoie o lună să fie cât de cât prezenți.

Îmi pare rău că nu i-am avut pe Dussaut, Naser, am adus jucători buni, gratis, pe salarii mici, apoi s-a gestionat prost. Trebuie să facă eforturi mici să păstreze acei jucători, chiar dacă eu am fost îndepărtat.

O să pun bodyguarzi, călcam pe urechi la finalul meciului, la vestiar, e normal să fim supărați, era ceva constructiv, era al treilea meci când pierzi meciul pe final de meci. La pauză se dau indicații, câteodată țipi, urli, faci tumbe, ameninți, promit ceva, o zi în plus, prime, după meci trebuie să îi trezești și mai mult, orice meci contează în situația noastră. Nu ai multe să le reproșezi, duci minutul până în minutul 90, mă refer la cele din campionat. Cu 4 puncte, erai bine clasat. Câteva momente au schimbat, e vorba de concentrare, responsabilitate.

Eu mă liniștesc, am atâta experiență, e normal să ai reacții. Am citit tilurile din presă, voi faceți așa, peste tot se întâmplă, la echipele mari, antrenorul trebuie să reacționeze.

Aici nu e de preot, putem să aducem Patriarhul, nu e de preot sau ghinion, e vorba de noi, concentrare, responsabilitate. Am două obiective, după minutul 90, fac posesie sau dau în tribună. Noi am pierdut punctele, nu ghinionul sau că nu a fost preot. Aici sunt vreo 10 echipe care joaca pe Dinamo, nu știu pentru cine a făcut slujba preotul (râde). Pechea face eforturi fantastice să arate terenul cât de cât bine.

Răbdarea a luat sfârșit!

,,Eu am răbdare cu unii dintre ei, cu unii nu, au mers la echipa a doua până când vor reveni, o sansă au mai avut. Avem concurență acum. Nica nu a fost niciodată la echipa a două, cel care vorbește, numai prostii spune. Nica și Țîră s-au antrenat cu jucătorii care nu au intrat în lot, niciodată nu au fost trimiși la echipa a doua. Acum e altă situație.

Am foarte mulți jucători, am aproape 30 de fotbaliști, unii o să prindă lotul de 20, alții se vor antrena cu echipa a doua, alții în program individual, separat. Unii s-au obișnuit cu prima echipă, de la mine au plecat apți, când au ajuns acolo, s-au dat lovit. Unii sunt răsfățați, nu mai merge așa.

Antrenorul decide cine merge la echipa a doua, trebuie să joci pentru tine, una e să te antrenezi, una e să joci un meci oficial. Trebuie să fii un exemplu, dacă în liga a treia nu arăți că ești mai bun, să arăți că te antrenezi cu echipa mare, că joci la prima echipa, nu mai ai ce să cauți la echipa mare”, a declarat Rednic in cadrul conferinței de presă.

Meciul echipei secunde dintre Progresul Spartac și Dinamo București II, în care vom vedea ce jucători de la prima echipă au fost trimis de Rednic, va putea fi urmărit în direct pe canalul de Youtube Radio Dinamo1948!

loading...

Lasă un răspuns