AcasăStiri DinamoCe a spus Stoican după Argeș - Dinamo 2-1! Concluziile antrenorului

Ce a spus Stoican după Argeș – Dinamo 2-1! Concluziile antrenorului

Dinamo a pierdut primul meci din 2022, scor 1-2 contra lui FC Argeș, iar situația in clasament rămâne extrem de complicată.

Antrenorul lui Dinamo, Flavius Stoican, spune că băieții lui meritau să obțină un punct în Trivale. Stoican spune că băieții lui au avut ghinion, însă Stoican a remarcat și el faptul că a fost anulat un gol total gratuit în repriza secundă la Cosmin Matei, ceea ce a schimbat cu totul parcursul jocului, fiind vorba de viciere de rezultat

„Am pierdut astăzi cel puțin un punct, pentru că am luat două goluri dintr-un corner și dintr-un penalty. Am avut un joc consistent, este un început și sunt convins că o să fie și mai bine. Am jucători care pun osul, care își doresc foarte tare și care sunt dezamăgiți acum în vestiar.

Nu e un moment plăcut să iei gol, dar trebuie să analizăm și să vedem ce s-a întâmplat la fazele respective.

Era un meci deschis oricărui rezultat, cred că puteam să plecăm cu cel puțin un punct de aici. Așa e fotbalul, o să se întoarcă șansa și pentru noi. Nu înțeleg nici acum de ce a fost anulat acel gol al lui Matei. Ce mai contează acum? Nu se mai pot schimba deciziile arbitrilor. Nu văd unde a fost faultul la acel gol. Puteam face 1-1, era un moment de moral.

Păcat, un meci pe care l-am pierdut cu neșansă. FC Argeș a avut probleme, i-am simțit în timpul jocului”, a spus Flavius Stoican, după FC Argeș – Dinamo.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare