Ionel Dănciulescu este dorit de noua conducere a lui Dinamo, dar revenirea lui ”Danciu-Gol” nu pare asa sigură.
Ionel Dănciulescu a confirmat că au existat discuții cu Ovidiu Burcă, însă este greu să meargă la Dinamo pentru că nu vrea să le ”întoarcă spatele” celor cu care lucrează la Clubul Sportiv, dar și pentru că la echipa din Liga 2 nu există mari perspective.
”Eu sunt la treabă, la CS Dinamo, am fost și dimineață la birou, am avut o ședință. Acum trei săptămâni a fost o discuție, am vorbit și cu Ovidiu, dar nimic concret.
Nicio finalitate până acum, pentru că lucrurile erau incerte. E un lucru pozitiv că a venit și administratorul special, a fost instalat și un antrenor, o mutare foarte bună aducerea lui Ovidiu Burcă, am mare încredere în el.
N-ar trebui să facă ceva anume, vom avea o discuție. Eu am contract la CS Dinamo, oamenii s-au comportat foarte frumos cu mine, mă apreciază, mă respectă și eu nu le întorc spatele oamenilor care m-au tratat astfel. E complicat, eu nu știu care e proiectul lor, pe ce se bazează”, a transmis Ionel Dănciulescu conform Digisport.
Ce a spus Ovidiu Burcă
“Pentru mine este o onoare imensă să fiu antrenorul lui Dinamo. Chiar dacă Dinamo nu este în cel mai bun moment al său, este o mândrie să fiu aici. Ce pot eu să promit celor care au avut încredere în mine şi suporterilor e că împreună cu staff-ul meu vom face tot ceea ce este posibil să readucem clubul acolo unde îi este locul. Nu va fi uşor, dar sunt convins că atunci când munceşti foarte eficient şi pui foarte mult suflet, lucrurile nu pot merge decât în direcţia bună. Înţeleg responsabilitatea care este pe umerii mei, dar mă simt pregătit şi sunt ferm convins că vom duce Dinamo acolo unde îi este locul.
Pe majoritatea jucătorilor îi ştiu, dar aş vrea să nu mă hazardez. Chiar dacă timpul ne presează, mai e puţin până la primul meci, vreau să fac o evaluare corectă a jucătorilor din lot şi sper să fim inspiraţi să selecţionăm cei mai buni jucători care pot da randament în tricoul lui Dinamo. Avem nevoie să identificăm jucători motivaţi în primul rând să joace pentru Dinamo şi care au capacitatea să poată să facă lucrul acesta. În primul rând, vreau să fac o evaluare lotului. Sunt convins, de asemenea, că e nevoie de jucători care să vină şi să se adapteze la condiţiile Ligii a II-a şi, aşa cum spuneam, trebuie să identificăm jucătorii care sunt foarte motivaţi. Am văzut foarte multe declaraţii care nu au făcut bine aici. Nu, nu vreau să arăt cu degetul spre nimeni, dar să ajungă la Dinamo să fie jucători să spună că nu îşi doresc să joace… Lucrul ăsta vreau să se termine, pentru că sunt ferm convins că există foarte mulţi tineri şi foarte mulţi jucători care vor să vină să joace.
Pentru mine, marea provocare este să creăm condiţiile de performanţă care s-au stricat în ultimii ani, cred că pe termen scurt ăsta va fi obiectivul meu principal, să construiesc un ambient profesionist, riguros, disciplinat. Ştiu că nu va fi uşor, dar nu sunt un antrenor care să poată face minuni, trebuie să facem lucrurile pas cu pas, să construim o echipă cât mai bună, ca să poată da satisfacţie suporterilor. Suporterii nu pot înţelege o echipă care nu se bate pentru fiecare minge. Ştiu că nu este timp, dar avem nevoie de răbdare, rezultatele vin întotdeauna atunci când lucrurile sunt bine făcute. Va trebui să găsesc un mijloc prin care să fac o echipă care să aibă un fotbal de calitate aşa cum suporterii îşi doresc.
Staff-ul încă nu este definitivat, dar încerc să aduc în jurul meu oameni foarte bine pregătiţi şi motivaţi. Sorin Colceag va fi antrenor secund, Florin Marin, consilier tehnic. Pe Dănciulescu ni-l dorim alături de noi”.