Ce a spus Burcă despre duelul cu Slatina! Declarațiile complete

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Astăzi de la ora 12:00, antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă, a susținut conferința de presă premergătoare partidei cu CSM Slatina.

Din păcate, chiar înainte de conferința de presă am primit vestea că Antonio Bordusanu a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate și de menisc, ceea ce înseamnă că sezonul este în mare măsură compromis. Dinamo are nevoie de trei puncte cu CSM Slatina pentru a urca și mai mult în clasament, de a se apropia de locurile de play-off.

Meciul se va juca mâine, de la ora 17:00, la Giurgiu, un stadion unde Dinamo se simte foarte bine, având deja două victorii în campionat, dar și un rezultat de egalitate în Cupa României, cu Universitatea Craiova.

Mai jos aveți declarațiile lui Ovidiu Burcă:

Meciul cu Slatina: ,,Mâine pentru noi va fi un meci dificil, întâlnim una din revelațiile acestui început de campionat. Surpriză pentru cei care nu cunosc ce se întâmplă acolo, pentru mine care cunosc lotul și cunoscând ce s-a întâmplat acolo în ultimul timp, nu este o surpriză. Cunosc bine lotul de jucători, i-am antrenat și am reușit împreună cu ei o performanță pentru fotbal slătinean.

Uitându-mă peste ultimele jocuri, unii dintre jucători care sunt pe banca de rezerve, ar face față cu brio și la noi la Dinamo. Au un antrenor cu mare experiență, la nivel internațional, a fost antrenor al echipelor de juniori, are multe meciuri la nivelul ligii secunde. Este un proiect manageriat foarte bine, antrenează echipa, ne așteaptă un meci complicat, dar cred că suntem pregătiți. Am demonstrat că suntem pe un drum bun și ne dorim să continuăm pe aceeași linie, concentrare, intensitate, preocupare de a progresa de la meci la meci.

Accidentări: ,,Cei care au avut probleme cu captele sparte și-au revenit, Antonio a suferit o accidentare mai grea, va lipsi câteva luni, va suporta și o operație, asta e viața sportivilor, îi dorim însănătoșire grabnică, când se va întoarce, va fi și mai puternic”.

Situația financiară: ,,Noi încercăm să stăm deoparte de probleme, cred că niciun jucător care a venit anul acesta nu a avut așteptări extraordinare ca dpdv financiar să își îndeplinească vreun vis, altele au fost motivele, am avut discuția asta, nu cred că e cineva care să se plângă. Sunt anumite probleme care să fie rezolvate în curând, cum au rezolvat și altele. Sunt convins că ce facem pe teren poate influența mult viitorul acestui club. Aceste probleme care apar nu trebuie să le dăm prea multe atenție.”

,,Meciul de mâine este cu încărcătură specială, ne apropiem de obiectivul ce ni le-am propus, de a fi lupta pentru primele 6. Avem un parcurs bun în ultimele meciuri, ne dorim să continuăm pe același drum. A fost greu, de aceea nu trebuie să pierdem concentrarea”.

,,Dinamo București suntem noi cei care suntem în liga a doua, nu încape niciun dubiu’, identitatea este clară, vrem să creăm aceea coeziune care să ne aducă mari satisfacții’.

,,Ultimele rezultate au readus optimismul, simt asta și pe teren, pe stradă în interacțiunea cu oamenii. Speranța moare ultima, poate că în momentul acesta greu e unul de încercare, cei puțini rămăși o să o scoatem la capăt. În momentele bune toată lumea îți este alături, dar momentele care contează cu adevărat sunt cele grele. Cei care rămân alături sunt cei adevărați”.

Postul U19: ,,Încă nu m-am decis, nu aș avea prea multe variante. Știți bine, unii care ne-am bazat la început de sezon au decis să plece, alții s-au accidentat, dar până la ora meciului vom găsi cea mai bună soluție”.

Vali Lazăr: ,,Situația lui este aceiași de acum câteva săptămâni, nu am mai discutat cu el, trebuie să discutați cu conducerea. Lucrurile în ceea ce mă privește, sportiv i-am transmis că nu mă bazez pe el, rămâne să găsească o soluție, nu reziliez eu contracte, doar mă bazez sau nu pe el”.

Gavrilă: ,,A fost accidentat, este în perioada de revenire, când va reveni, vom decide dacă îl vom folosi sau nu”.

,,Nu am avut o listă neagră, avem niște principii și niște valori de la care nu ne abatem. Ei știu bine care sunt regulile, principiile și valorile, în interiorul acestor delimitări vreau să îi simt liberi. Când cineva nu își dorește din varii motive, lucrurile sunt foarte clare pentru mine”.

,,Nu ne-am propus un target, ne-am propus să abordăm totul meci cu meci, știți cum am preluat lucrurile, mergând din aproape în aproape cu tot procesul de creștere, lucrurile au funcționat destul de bine. Așa vom merge, să scoatem maxim din fiecare meci, asta e abordarea pe care o avem și pe care continuăm să o avem”.

loading...

Lasă un răspuns