Dinamo a obtinut un rezultat de egalitate in deplasare la Galati, in ciuda multiplelor probleme de efectiv.
Dinamo a fost aproape sa dea lovitura pe final de meci, dar ne multumim cu un punct impotriva echipei de pe locul doi in clasament.
„E un proces prin care trebuie să trecem. Am dovedit cu Oțelul că rezervele nu sunt la un nivel depărtat de titulari. Am dominat în repriza a doua, cu 8 români pe bancă și 3 underi. Am câștigat cel puțin doi jucători. Licsandru, Mărginean, Caragea, Rotund, au dovedit că merită să fie la Dinamo. Rezultatul contează mai puțin, clasamentul e intermediar, e important să exprimăm un stil de joc, o identitate”, a spus Nicolescu in direct la Digisport.
Legat de transferuri: „Nu vă pot confirma, pot să spun că suntem în căutare de jucători care să se potrivească modului în care Kopic vede fotbalul. Dacă lucrurile astea se aliniază o să mai fie transferuri.
Întârzie pentru că acum e într-o fază de construcție și așa cum am explicat de multe ori nu trebuie să facem transferuri doar de dragul de a le face”, a conchis Andrei Nicolescu.
CONCLUZIILE LUI ZELJKO KOPIC
„A fost bine, sunt mulțumit. Au dominat în prima repriză, am avut un pressing bun. Noi am marcat din penalty, dar nu am avut o posesie bună. Am început să controlăm mai mult în a doua repriză. Am oferit sanșa mai multor jucători tineri. Noi avem probleme cu accidentările, de la pauzele echipelor naționale. Terenul nu este perfect, iar aceste microtraume sunt mai numeroase. Trebuie să trecem prin aceste momente dificile și să așteptăm momentul când vor fi refăcuți toți jucătorii.
Îmi place să joc un fotbal frumos, să ne creăm ocazii, dar fără atitudine nu poți face lucruri bune. Am văzut că Patriche și ceilalți jucători au dat maximum. Asta îmi doresc întotdeauna.”