miercuri, iunie 11, 2025
AcasăStiri DinamoCe a declarat Uhrin înainte de Botoșani-Dinamo! A lămurit situația lui Ehmann

Ce a declarat Uhrin înainte de Botoșani-Dinamo! A lămurit situația lui Ehmann

Dinamo vine după două victorii importante în campionat.

Dusan Uhrin Jr. nu a reușit să se mai liniștească nici după ce Dinamo a învins Academica Clinceni cu scorul de 5-1. Antrenorul ceh este conștient că echipa sa va avea parte de o misiune foarte dificilă la barajul de rămânere în Liga 1, indiferent de adversarul pe care îl va întâlni.

De asemenea, el a explicat că se concentrează foarte mult în această perioadă la nivelul de joc la care se află jucătorii săi și cum să facă să îl îmbunătățească, ci nu la adversari. De aceea, tehnicianul de 54 de ani s-a arătat nemulțumit de faptul că echipa sa a primit gol cu Clinceni etapa trecută.

Cehul privește și acest duel ca pe încă un antrenament în vederea partidelor de la baraj. Legat de acestea, el a dezvăluit că nu se teme de niciun eventual adversar, deși este conștient că echipele care ar urma să vină din Liga 2 sunt valoroase și au ce le trebuie pentru a evolua în Liga 1.

,,Fiecare meci este important pentru mine să văd cum reacționează după antrenamentele făcute. Nu ne concentrăm mult pe opononenți, trebuie să fim concentrați pe noi. S-au antrenat bine și acum sunt mai uniți. Simt că suntem într-un punct bun.

Știm că partida cu Botoșani e dificilă, dar obiectivul nostru principal este să ne concentrăm pe noi, pe jucătorii noștri. Nu sunt calm. Am câștigat cu 5-1 ultimul meci, dar nu sunt fericit că am luat gol. Am avut multe ocazii. E important pentru mine cum jucăm.

Marco Ehmann este la echipa a doua. Vrea să plece și eu folosesc doar jucători care vor să rămână. Nu comentez despre viitorul meu. Vă rog, fără întrebări din astea. Nu mă întrebați dacă rămân sau nu. Avem mulți jucători acum, iar de ei depinde dacă vor juca la baraj sau nu. Cred că formațiile din Liga 2 joacă bine și încearcă să nu joace baraj.

Cred că joacă la un nivel aproapiat de Liga 1. Pot fi comparați cu noi. Sper să jucăm în Ștefan cel Mare barajul, momentan nu știu sigur. Nu îmi e frică de nimeni, am respect, sigur.

Dacă încep să vorbesc în română, sigur nu mă înțelegeți. E la fel cum e la Mircea Lucescu, pe care nu l-am auzit niciodată să vorbească rusă. Nu știu de ce oamenii vorbesc despre asta”, a spus Dusan Uhrin la conferința de presă premergătoare meciului de la Botoșani.

,,Am văzut și eu meciurile primelor patru echipe, este o competiție tare. Toate formațiile de acolo joacă bine, liga a doua, mă refer la primul grup de sus, au o evoluție de apreciat, sunt la nivel de Liga 1. Pe Ely Fernandes, pe Romario Pires îi puteți compara cu cei din echipa noastră.

Dacă mi-e teamă? Nu mi-e frică de nimic! Trebuie să ne focusăm pe meciurile noastre, să rămânem în Liga 1, nu mi-e teamă de absolut nimeni și nimic. Dar respectăm orice adversar. Avem fotbaliști buni, trebuie doar să ne concentrăm. Repet, într-una: vreau să rămân în Liga 1”

Uhrin a vorbit și despre faptul că nu vorbește în limba română:
„Dacă aș începe să vorbesc română, atunci sigur nu m-ați înțelege. Ceha nu e limbă latină, de aceea mi-e mai greu. Nu l-am auzit niciodată pe Mircea Lucescu vorbind rusă! Nu l-am auzit. Probabil, și lui îi este greu, deși a stat mai mult în acea zonă. Așa, și eu vorbesc un pic germana, nu engleza. Nu vorbesc română, nu m-ați înțelege. Nu pricep de ce alții sunt concentrați pe acest detaliu, eu nu sunt focusat pe munca lor!”, a replicat dinamovistul.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare