S-a spus după moartea sa că Dinamo a câştigat un simbol. Adevărat. Sintagma CÂINII ROŞII a fost cernită postdecembrist de focul rece al ‘fotbalismului democratic.
Ambâţul canin al roşcovanului Nelu Numweiller a fost calmat de timp și de metodă. Altminteri , momentul 05.10.2000 a fost ca o transfuzie de sânge proaspăt și un şut in constiinţă, care ne-a împins, tot mai calchiaţi, prin mediocritatea urmatorilor 19 ani d.H.
„Dacă moartea nu vrea bani, vrea copii și oameni mari”, spun versurile cantecului Mariei Lătăreţu, pe care Cătălin și l-a dedicat și a cerut bis la petrecerea aniversara din seara de 4 octombrie, după care, a plecat liniştit acasă. Ca și Maria, Cătălin a murit a doua zi pe o scenă, nu a cantecului popular, ci a fotbalului. Spiritul său e ca un anticoagulant, suntem unici, asa cum susţinem, și pentru că alţii nu au un Cătălin al lor.
Nicola Tesla a spus odată asa: „Dacă mă tai la deget mă doare pentru că degetul face parte din mine, dacă un prieten e ranit mă doare durerea lui, dacă pe dusman l-am invins tot mă doare, pentru că ,de fapt , suntem toti , unul”. De aceea , acest „spirit” dacă nu e folosit intru pur alb și rosu , ci amestecat cu negrul fanatismului huliganic , dauneaza, dauneaza ireversibil.
Cătălin nu a urât pe nimeni și nimic in 24 de ani de viaţă și 14 de Dinamo. Nici Ghencea , nici Giulestiul , nici Bania, nu le-a ocărât. A iubit fotbalul, viata și familia lui. A fost combativ, credincios, omenos. „El nu avea in cap decât idea de a castiga…” (Mister) „Dacă ar fi fost pe teren cu Steaua, as fi fost sigur că măcar unul dintre cei 11 dinamovisti va da totul pentru victorie.”(Fl. Petre) …un om de o calitate sufleteasca extraordinara, sunt putine cuvinte pentru a-l descrie pe Cătălin Hildan, omul și jucatorul (Dănciulescu) ” Băi, hai să le aratam ăstora ce înseamnă Dinamo!” (Cătălin) „Băi, eu mor..” Acestea din urmă..ultimele lui cuvinte.. Sigur ar fi vrut să continue cu „..aveţi grijă de voi și de Dinamo!”
Că a murit pe un teren obscur, nu e o coincidenta, aici e puterea exemplului lui de daruire , mai mult decât moartea sa. „Nu are rost să mai joci și in repriza a doua”(Ţânţarul) „Mister, mă simt in formă și vreau să mai joc.” Și, la 16 metri de poarta sa, la ’74’ de metri (7+4=11) de cea adversa , in minutul ’74’ , NUMARUL ’11’ , a cazut pe teren , de acolo , in tribuna și eternitate. Octombrie , lună fatidica pentru el , pe un 2 octombrie 1994 a și debutat pentru noi într-un 0 la 2 contra Stelei, iar acest unu plus unu fac doi la urmarit de pe tricou și din germenii ADN-ului său până la Olteniţa , dar poate și pentru că , nu-i asa, pe emblema sunt imprimaţi ‘simbolic’ doi câini.
Unul e el. Însă uneori acest simbol al nostru e tavalit cu subiectivitate și egoism, nefiind întotdeauna talisman şi patrimoniu al echipei pe care el a slujit-o cu atâta credinţă. Mi-e și silă la gândul că aici, am scris poate și cu scopul unei prostii de like, o citire in plus.. Chestie general împământenită. O poză cu el pentru like-uri, nene? Sauuu?! Căci se simte oricum unde se simte ceva pentru el. Pelerinajele la mormantul sau? Poti să mergi in fiecare zi, dar să fie ceva intim, discret. Ce, când te rogi , iti faci poze, te filmezi ? Fa-ti poze pe stadion la toate meciurile echipei și vei gasi florile de pe mormantul lui inflorite la urmatoarea vizita , ca semn a ceea ce trebuie să faci.
Dacă el nu a cautat propria glorie in timpul vietii , o caută acum , mort? Pe el l-a interesat Dinamo, acesta e mesajul lui in calitate de simbol al galeriei și al modelului de jucator. Nu poate fi și el terfelit precum e Sfântul Ardealului. Chiar și numele Hildan ( hildan/aldan=’câne’_pă) pare predestinat . Acel tabu numit cannabis, planta vindecatoare , leac, nicidecum drog . Cătălin avea și acea alura de jucator de până la mijlocul anilor 80, unul care transmitea şi şi obliga galeriile către principiile bunului simt.
Un derby a lor , a lui ? Ca in amintirile noastre : doi prieteni din Bucuresti au adunat cate o echipa si au incins un meci de zile mari in centru , printre blocuri, fără ceas, fără suflu, fără apăsarea unui scor , dealtfel , meci pe care parcă nu l-a pierdut nimeni, , au iesit toti cuprinsi de după cap si au mers la terasa, la o burta de bere plecand apoi spre casă tot asa, cuprinşi, cantand , glumind despre fotbal , femei și politică.
Da, evident, lumea s-a mai schimbat , până și Steaua e un simbol, oarecum militar, iar Dinamo e ca o gluma rasuflata din ‘Obor’. Atunci cine, ce face Dinamo să nu-şi simtă starea asta?! Chiar el, Cătălin! Și o istorie de 70 de ani a unui club cu multe fapte mari, dar și cu voluptoase prăvaliriri de rasunet , ce au făcut fotbalul românesc mai fotbal. Dumnezeu să te ierte Cătăline și pe noi să ne facă cum ai fost tu , cum ne-ai vrea tu !!!
