Programul amicalelor din Slovenia
Lotul dinamoviștilor a efectuat în această dimineață, la Institutul Național de Medicină Sportivă (INMS) din Capitală, vizita medicală pentru sezonul competițional 2017-2018.
Astăzi a avut loc vizita medicală la INMS, iar marea absență a fost chiar Antun Palic, mijlocașul croat al cărui contract expiră în două săptămâni. Dar au mai fost câteva…
Lotul dinamoviștilor a efectuat în această dimineață, la Institutul Național de Medicină Sportivă (INMS) din Capitală, vizita medicală pentru sezonul competițional 2017-2018.
Incertituinea în ceea ce privește viitorul lui Palic dă naștere la multe speculații.
Lipsa lui Daniel Popa de la vizita medicala a primit si o explicatie.
Lotul prezent astăzi la reunire a ridicat câteva semne de întrebare.
Echipa alb-roşie şi-a programat reunirea azi, iar printre jucătorii prezenţi la vizita medicală au fost şi foarte mulţi tineri de la juniorii sub 19 ani,…
Cornel Dinu, savuros după cum îl știm, a vorbit la GSP, despre naționala României sun comanda lui Daum.