De la sfârșitul lunii octombrie, Dinamo va începe parcursul în grupele Cupei României.
Victoria cu Voluntari ne-a adus biletele pentru faza grupelor, încă trei meciuri oficiale, în care Zeljko Kopic va putea testa jucătorii din lot, dar și să se gândească la accederea în faza următoare.
,,Pentru mine, este întotdeauna important să ieșim pe teren și să încercăm să câștigăm fiecare meci. Dar asta nu înseamnă că vom juca tot timpul cu același „11”. Avem câțiva jucători noi, așteptăm ca lotul nostru să fie și mai mare. Avem și acești tineri jucători care au nevoie de puțin timp pentru a se adapta la nivelul nostru de antrenament, de intensitate, la cerințele tactice.
În funcție de programul nostru, de cine va fi adversarul nostru, vom forma echipa cea mai potrivită pentru a lupta. Nu pot spune că ambiția noastră principală în acest sezon este să mergem și să câștigăm Cupa, dar trebuie să fim competitivi în fiecare meci, pentru că așa văd eu Dinamo.
Nu contează unde jucăm, trebuie să jucăm cu cei mai buni pe care îi avem. Cu siguranță, vom încerca să fim foarte competitivi în următoarele trei meciuri și vom alege care jucători sunt pregătiți pentru acel meci. Acesta este și motivul pentru care meciul împotriva Voluntari a fost atât de important pentru mine, pentru că ne-a oferit încă trei meciuri în plus, ceea ce ne va permite să oferim minute mai multor jucători.”, a declarat Zeljko Kopic pentru Radio Dinamo1948.