Ultima veste despre un posibil transfer îl are în vizor pe Steliano Filip, fundașul stânga al echipei noastre, cel mai vechi component din lot. Se naște discuția, este prea puțin 800 000 de euro?
De ceva timp au apus vremurile în care noi reușeam să vindem jucători pe bani frumoși în străinătate. Atunci când îl cedam pe Marius Niculae la Sporting, raportat la nivelul financiar de acum, putem înmulți cu 4-5. La fel și în cazul altor fotbaliști. Problema ar fi că în cazul multor fotbaliști cedați afară, pe cât de repede renunțam la ei în detrimentul performanței, atât de repede se și întorceau. Nu am brevetat noi vopsirea jucătorilor, dar am dus-o la rang de artă. Am avut și antrenori pricepuți, dar mai ales impresari. Măcar de ar fi ajuns acei bani în club, dar știm bine că nu au stat lucrurile așa.
Treptat, Dinamo a început să vândă din ce în ce mai rar și din ce în ce mai prost, o combinație deloc îmbucurătoare. Vedem cum un jucător care a impresionat în prima parte a sezonului trecut, nu primește nici măcar o ofertă de 300 000 de euro pentru a fi transferat. De Filip se discută de 800 000 de euro, aceeași sumă și în cazul lui Hanca. Dacă mă refer la Filip, într-adevăr este un eșec transferul pe o sumă atât de mică, mai ales dacă ne gândim cât a investit clubul în el, cât a fost forțat, așteptările erau uriașe. Dar dacă ar fi valorat mai mult de atât, cu siguranță ucrainienii, dar și alte echipe, ar fi fost dispuse să ofere mai mult. Piața îți spune de fapt care este adevărata valoare.
De ce am ajuns aici, de ce nu reușim să obținem și noi 4-5 milioane de euro de pe urma unui transfer? De ce în urma transferului lui Rotariu am primit doar 2,2 milioane de euro? În primul rând, pentru că tot este la modă subiectul Europa League, faptul că am lipsit atâția ani din competițiile continentale, nu aveau cum să nu dăuneze. Unde mai pui și anii de mediocritate pe plan intern. Credeți că echipele importante sunt impresionate de o dublă reușită împotrivă Chiajnei, ori să îl vadă pe jucătorul X evoluând împotriva unei echipe puternice într-un context cu totul diferit?
O vorbă în fotbal spune că prețul corect este dat de oferta primită. Nicidecum cotația de pe transfermarkt, de multe ori nu are nicio treabă cu realitatea. Dacă Dinamo va primi 800 000 de euro în urma transferului lui Filip, înseamnă că acesta este prețul corect. Pentru a ajunge în situația de a ceda jucători, chiar și de nivelul mediu din cadrul echipei, pe sume importante, ar fi cazul să reușim un rezultat important joi și să ne caificăm.
Apoi, bineînțeles, banii să fie utilizați pentru întărirea echipei, nu în alte scopuri…



