Dinamo obține o nouă victorie în campionat, al doilea succes consecutiv pe teren propriu, tot la Giurgiu.
Dacă în meciul cu Slobozia, Alexandru Pop a marcat unicul gol dintr-un corner executat de Ahmed Bani, de data aceasta Răzvan Patriche a marcat cu o lovitură de cap în partea a doua, golul victoriei fiind atât de necesar.
Dinamo începe să urce în clasament și legăm al treilea meci fără înfrângere, avem un singur gol primit în ultimele 4 meciuri oficiale:
,,O victorie de moral, am avut posesia, ocaziile în prima parte. Am început să fim o echipa mai omogenă, mai legați. Am început repriza a doua foarte bine, am reușit să înscriem, pe final am făcut un pas,încercând să ținem de rezultat, dar importante sunt cele trei puncte. Sunt multe puncte puse în joc, o să luăm fiecare meci în parte, o să vedem la final când se trage linie.
Avem meci important în Cupa României, toate meciurile sunt importante, facem tot ce depinde de noi că să câștigăm. Luăm fiecare meci în parte și încercăm să scoatem maxim. Este important să creștem de la un meci la altul, indiferent de competiție.”, a declarat la finalul partidie, marcatorul unicului gol, Răzvan Patriche.
Toate victoriile lui Dinamo în campionat au venit cu același scor, 1-0, lucru care îl mulțumește pe antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă, fiindcă defensiva aratădin ce în ce mai bine.
,,Un scor bun, îmi place mai ales când nu primi gol. Eu cred că a fost un meci bun, cu intensitate foarte mare, era o echipă care se apăra foarte bine și ieșea foarte bine pe contraatac. În prima repriză am avut puțin de suferit, în momentele de pierdere ale mingii nu am reacționat foarte bine, a trebuit să ne apărăm pe spații foarte mari, să consumăm foarte multă energie, dar repriza a doua a fost mult mai bună.
Punctele sunt foarte importante, când ai 0 în dreptul golurilor primite, e foarte bine. Astăzi ne-am aparat foarte bine, săptămâna trecută Ripensia a câștigat împotriva celor de la Iași, știam că sunt rapizi pe contre, dar în repriza a doua am jucat bine, băieții au jucat mai bine. Răzvan este căpitanul nostru, un exemplu de profesionalism, mă bucur că avem un astfel de jucător în lot, cei tineri au mult de învățat de la ei.”, a spus Ovidiu Burcă la finalul partidei.
Pentru Dinamo urmează duelul cu Craiova din Cupa României, un meci în care întâlnim o echipă de eșalon superior, formație de prima ligă, dar Ovidiu Burcă a spus la finalul partidei că vrea să ofere șansa și unor jucători care au evoluat mai puțin, astfel că probabil vom avea mai multe schimbări. Însă antrenorul lui Dinamo spune că este o șansă pentru acei jucători să îi arate că se poate baza pe ei:
,,Meciul cu FCU va fi pentru prestigiu, pot să crești ca echipa, să ridici nivelul, obiectivul faptul că am intrat în grupe este un pas impotant în acest an. Știți bine ce probleme au fost, vor juca și niște jucători care poate ar fi meritat mai multe minute, dar au șansă în meciul asta să arate că pot să mă bazez pe ei. Este un obiectiv Cupa, trebuia să fim însă realiști. La cum a început sezonul asta, nu știu dacă trebuie să ne setăm obiective nerealiste. O să dau șanse unor jucători care au evoluat mai puțin. Craiova este de prima ligă, dar cei care vor intra în teren, vor da totul.”, a mai spus Ovidiu Burcă.
Supoterii încep să vorbească tot mai mult despre intrarea în play-off, mai ales că avem 7 puncte obținute în ultimele 3 etape și începem să urcăm în clasament după startul dezastruos de sezon: ,Nu aș vrea să vorbim acum, dar vom face tot ce depinde de noi, vom lupta meci de meci, tot ce ține de noi pentru a fi acolo. Este o atmosferă profesionistă, liniște, cu multă răbdare putem reconstrui această echipă. Mometan nu am găsit modalitatea de a juca pe Arcul de Triumf, nu știu unde se blochează lucrurile, dar nu putem juca acolo.”, a încheiat Ovidiu Burcă.
Meciul dintre Dinamo și Craiova se va juca marți, 18 octombrie, de la ora 21:00, pe stadionul din Giurgiu.