De când am aflat că o să jucăm cu Astra în semifinalele Cupei, mă tot gândesc la un alt duel cu giurgiuvenii din Cupa României.
Atunci nu prea erau giurgiuveni, erau ploieșteni. Astra nu era Astra Giurgiu, era Astra Ploiești. Dinamo era tot Dinamo București. Se întâmplă în luna mai a anului 2003. așadar cam în aceeași perioadă. Au trecut mulți ani de atunci, dar sunt și ceva asemănări și mi-a rămas în amintire acea dublă, mai ales returul din Ștefan cel Mare.
Dinamo nu avea parte de un sezon nemaipomenit, țin minte că deviza acelei duble era următoarea: „Cupa ne poate salva sezonul.” Sezonul 2002/2003 a fost ultimul din cariera de antrenor al lui Cornel Dinu, care părăsea echipa în plină serie 0-0-7, serie continuată pentru o perioadă de timp de Ioan Andone, care avea să o și încheie. În campionat urma să terminăm pe locul 6, o dramă pentru acea perioada. Însă la fel ca și acum, câștigarea Cupei îți asigura participarea în cupele europene.
În tur Dinamo pierdea cu 2-1 la Ploiești și șansele păreau 50-50%, deși întâlneam atunci o echipă care ne învinsese de două ori și în campionat, 4-2 la Ploiești și 0-3 în Ștefan cel Mare.
Cum arăta primul 11 al lui Dinamo atunci: Tudor- Kirita, Onut, Tamas, Diop, Grigorie, Alexa, Tames, Frăsineanu,Bărcăuan, Dănciulescu. Rezerve: Vlad, Pârvu, F. Petre, V. Munteanu, Domocos, Mitea, Drăgan.
Cum se obișnuia la partidele importante, un stadion Dinamo plin, dar și multă tensiune, cum spuneam, salvarea sezonului se putea face doar prin Cupă. Era și multă nemulțumire ținând cont de clasarea mediocră din campionat.
Oaspeții de atunci au deschis scorul prin Movilă și era stupoare în Ștefan cel Mare. A urmat apoi o avalanșă de ocazii, ratări monumentale. 0-1 a fost scorul la pauză și calificarea începea să pară tot mai puțin probabilă. După revenirea de la cabine, Cosmin Bărcăuan, care încă era atacant, nu făcuse trecerea definitivă în centrul defensivei, egală cu o execuție…de vârf, că aia era meseria lui. La 1-1, Florentin Petre intra în locul lui Diop, iar modificarea chiar dacă a fost mai puțin apreciată de suporterii prezenți pe stadion, a fost decisivă. Golul care a ținut Dinamo în viață a venit pe finalul de meci prin Dănciulescu, care depunea eforturi teribile atunci să între în grațiile suporterilor.
Calificarea a venit din gheata lui Viorel Domocos, un fotbalist care a realizat puține în tricoul lui Dinamo, a venit în celebra vara 2002 de la Craiova, odată cu numirea în conducere a lui Gigi Nețoiu. Un gol superb din lovitură liberă și Dinamo spuneam atunci, are șansa să își salveze sezonul. Finala de peste câteva săptămâni a fost câștigată împotriva lui FC Național, 1-0, gol magnific Iulian Tames.
Așa s-a scris istoria unei calificări atât de necesare. A fost atunci un sezon greu, în care am fost ținta ironiilor, glumele cu 0-0-7, inaugurarea nocturnei în Ștefan cel Mare, dar într-o înfrângere cu Steaua, plecarea lui Dinu, dar până la urmă Cupa ne-a adus o calificare în Cupa UEFA, iar din acea calificare s-a născut o echipa superbă, antrenată de Ioan Andone, care trecea de Șahtior în Cupa UEFA, iar apoi se lupta până în ultimele minute cu Spartak Moscova. Un an mai târziu sărbătoream titlul, dacă nu ne calificam în finală, poate Andone nu mai rămânea la Dinamo, poate nu mai revea Claudiu Niculescu în vara anului 2003. Din 2000 și până în 2005, Dinamo a jucat an de an finala Cupei. Una singură a fost pierdută.
Cine știe cum se poate scrie o istorie frumoasă, dacă reușim și astăzi să învingem pe Astra în retur. Poate va fi încă o dată salvarea unui sezon. Am încredere în băieți, am încredere în Uhrin!
HAI DINAMO
