Dinamo se pregătește de reluarea campionatului, dar reluarea ligii secunde este sub semnul întrebării pentru noi.
Unirea Constanța este în prag de colaps, în momentul de față este incert dacă vor relua sau nu sezonul, ceea ce ar complică și mai mult situația luptei pentru calificarea în play-off. Meciul cu Unirea Constanța, dacă se va juca până la urmă, va avea loc luni, 27 februarie, de la ora 17:00.
Dinamo are mai multe variante de stadioane pentru a juca meciurile considerate pe teren propriu, este în picioare și varianta stadionului ”Arcul de Triumf”, un stadion cerut de fanii dinamoviști, care are și costuri foarte mari de închiriere. Mai este și varianta stadionului din Giurgiu, dar costurile nu sunt neglijabile și Dinamo cu siguranță va merge în pierdere, ținând cont de programarea partidei.
Vom urmări îndeaproape ceea ce se întâmplă la Unirea Constanța, dacă se va ajunge într-un final la retragerea lor din campionat sau nu, ori dacă se vor prezenta la ora de start a meciului cu Dinamo.
Un ultim amical pentru Dinamo, în direct la Radio Dinamo1948! Unde se joacă meciul
Dinamo va disputa până la urmă meciul amical împotriva celor de la FC Brașov, un duel în care Ovidiu Burcă va testa jucătorii împotriva unui adversar puternic, de liga secundă.
După ce o serie de partide amicale împotriva unor adversari de eșalonul doi au picat, părea că și acest meci de pregătire, împotriva formației antrenate de Dan Alexa, nu se va mai juca. Ovidiu Burcă a cerut în mod expres ca meciul să se joace pe un teren de iarbă, să nu se mai joace pe sintetic, mai ales că mai este doar o săptămână până la reluarea campionatului.
Au fost încercate mai multe variante, Giurgiu era o localitate prea departe de Brașov, în Brașov nu s-a găsit un teren de iarbă la un nivel optim, s-a încercat și Ploiești, dar prin intervenția fanilor, s-a găsit un stadion bun, cu un gazon bun, în comuna Petrăchioaia, lângă Afumați. Vă oferim imagini cu stadionul:
Stadionul a fost reabilitat în anul 2020 și gazonul se prezintă la un nivel foarte bun, după cum am fost informați de către cei din zonă. Atât Dinamo, cât și cei de la Brașov, și-au dat acordul pentru a juca acest meci, care se va juca fără spectatori, așa cum era de așteptat. Stadionul are o singură tribună.
Meciul se va juca sambata, de la ora 14:00, in direct la Radio Dinamo1948, pe canalul nostru de Youtube!
,,Eu zic că începem să arătăm așa cum ne dorim noi, sunt supărat ca nu am intrat deloc pe iarbă naturală, doar pe sintetic am jucat si antrenat, avem minore problemele musculare, sper să le rezolvăm. O perioadă cu bune și rele, cred că am acumulat, suntem mai buni ca echipă și ca grup. Întotodeauna îmi doresc să facem cantonament unde avem condiții, teren cu iarbă, climă bună, ne-am adaptat, sperăm că pe viitor să avem posibilitatea să facem asta.
Mai sunt trei etape, speranțele sunt mult mai mari față de cum am început, suntem la doi pași de play-off, dacă vom câstiga aceste 3 etape, vom avea șanse foarte mari. trebuie să rămânem concentrați, să rămânem în formă maximă, sunt trei finale și sperăm să intrăm în play-off.
Nu ne gândim la aspectul financiar, este o situație specială, dacă ne-am gândi la stimuletente financiare, am fi dezamăgiți, ne gândim la joc și la ce putem face noi. Mai avem un ultim meci cu Brașovul, încercăm să găsim un teren de iarbă, am jcuat cu ei în ultima etapă, și-au îmbunătățit echipa, va ieși un meci bun și va fi un test bun înainte de prima etapă.”, a declarat Ovidiu Burcă la finalul partidei precedente.