AcasăStiri DinamoCând semnează Edgar Ié cu Dinamo

Când semnează Edgar Ié cu Dinamo

Dinamo mai are un tranfer de efectuat până la finalul perioadei de mercato.Un fundaș central este așteptat să vină în zilele următoare, pentru a completa compartimentul defensiv, acolo unde Dinamo a suferit o pierdere după plecarea lui Lucas Alves. Așa cum a spus de mai multe ori, Andrei Nicolescu a negociat în această perioadă cu Edgar Ie, fost jucător la Barcelona B, Lille, Tranbzon și Feyenoord. Administratorul special al clubului a explicat când va veni fundașul central. Edgar Ie este liber de contract după despărțirea de Istanbul Bașakșehir.

„În principiu ne-am înțeles. Îl așteptăm la București. Probabil vineri va fi totul OK. Antrenorul decide dacă va putea juca în meciul cu Oțelul. Dacă vineri vom semna, actele se pot rezolva repede.

Dar după aceea e decizia antrenorului. A fost greu de adus, da. E un efort pe care-l facem pentru a fi cât mai competitivi. Încercăm să creștem nivelul jocului nostru prin aceste transferuri. E ultimul transfer al nostru din iară”, a spus Nicolescu, la GSP Live.

În prezent, stoperul este cotat la 1,7 milioane de euro pe platforma de specialitate transfermarkt.com. Cea mai înaltă cotă a atins-o în 2022, când juca la Trabzonspor – 7,5 milioane de euro.

Acesta a jucat 35 de minute în naționala Portugaliei, într-un amical cu Arabia Saudită, scor 3-0, disputat în 2017. Ulterior, a ales să joace pentru Guineea-Bissau, pentru care a debutat în 2023 și a strâns două apariții, dintre care una la Cupa Africii, recent încheiată, în eșecul din faza grupelor, 0-1 cu Nigeria.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare