Dinamo speră să iasă din procedura de insolvență până la finalul sezonului, însă există o piedică importantă: Vasile Șiman.
Acesta a contestat în instanță o sumă de 2 milioane de euro în celebrul caz „Ionuț Șerban”.
Ieri a fost un nou termen în procesul cu Vasile Șiman și instanța a rămas în pronunțare, nu a fost amânată cauza, dar a fost amânată pronunțarea deciziei, însă știm când vom avea decizia instanței:
25.11.2024
Ora estimata: 11:00
Complet: Camera de Consiliu C16
Tip solutie: Amână pronunţarea
Solutia pe scurt: amână pronunțarea la 05.12.2024
Document: Încheiere – Amânare iniţială a pronunţării 25.11.2024
„Eforturi se fac din partea acționarilor. Lucrurile se întâmplă așa cum trebuie la o echipă de fotbal, în destul de multă liniște, fără declarații sforăitoare și iată că istoria foarte recentă ne arată că asta e calea bună de urmat. Avem litigiul cu domnul Șiman. Sper să fie lucrurile OK. Suntem la fond. Nu este vorba de decizie, unde eu cred că noi avem dreptate, ci termenul în care se va da o decizie și aici nu mai este sub control nostru.
Eu nu știu dacă astăzi se va intra pe judecata pe fond sau nu. Dacă se mai amână încă un termen două și după aceea așteptăm o pronunțare și motivare, după judecarea unui apel, mi-e teamă să nu trecem de data 31 mai și să nu mai putem să depunem documentarea pentru cupele europene în sezonul 2025-2026. Există un risc pentru că nu putem calcula cât de repede se poate termina. Nu vom putea depune documentație de licențiere și compania să fie ieșită din procedura insolvenței”, a explicat Răzvan Zăvăleanu la Fanatik Superliga.
,,Da, noi sperăm ca pe 25 să avem un ultim termen în dosarul de fond. După aceea, vom urma toate procedurile necesare pentru a solicita urgentarea cazului. Dar Răzvan are dreptate – instanța de judecată nu va privi niciodată această problemă prin ochii unui suporter. Pentru instanță, acest dosar va fi doar unul dintre sute de dosare programate conform unui protocol teoretic și algoritmic, fără vreo logică particulară; există o oarecare aleatorie în programarea dosarelor. Instanța nu va gândi ca un suporter care își dorește ca dosarul să fie primul pe lista cazurilor prioritare.”, a spus Andrei Nicolescu la Radio Dinamo1948.