Dinamo va evolua în grupele Cupei României în această toamnă și obiectivul este să mergem mai departe în a doua competitie.
Dinamo nu traversează o perioadă prea bună în campionat, unde avem două înfrângeri la rând și urmează dueluri grele pentru echipa noastră în continuare, dar putem să ne luăm revanșa în fața Craiovei în Cupa României.
Meciul cu FCU Craiova din prima etapă a Cupei României a fost programat de FRF. Meciul se va juca marți, 26 septembrie, de la ora 21:00. Astfel, meciul se va juca la câteva zile distanță după meciul cu Farul Constanța din campionat, dar înainte de deplasarea de la Galați, unde o vom întâlni pe Oțelul pe data de 29 septembrie. Oțelul Galați va evolua tot pe 26 septembrie, în deplasare la Zalău. FCSB o întâlnește pe Oradea pe data de 27 septembrie.
„Am stat un pic să calculez, pentru că nu mi-am dat seama din prima cu cine o să jucăm. Am înțeles până la urmă că jucăm primul meci acasă cu FCU Craiova, apoi mergem la Bihor, după întâlnim Oțelul. E o grupă în care putem face puncte și din care ne putem califica.
Ar fi fost interesant să jucăm cu FCSB, pentru că e un duel care stârnește rivalități. E o grupă echilibrată, cine va ști să abordeze și campionatul, și Cupa are șanse mari la calificare.
Și anul trecut mi s-a părut foarte interesant formatul. E un pic ciudat pentru că în funcție de un meci mai prost s-ar putea să pierzi toate șansele, dar e un format atractiv pentru că au șanse toate echipele din grupe. Pentru noi, calificarea în sferturi e un obiectiv. Dacă vom putea mai mult, va fi un bonus și vom lupta în continuare”
COMPONENȚA GRUPELOR:
GRUPA A
- Sepsi
- Petrolul
- Chindia
- Hermannstadt
- Corvinul Hunedoara
- Progresul Pecica
GRUPA B
- Rapid
- CFR Cluj
- U Cluj
- FC Botoșani
- CSA Steaua
- CSM Alexandria
GRUPA C
- FCU Craiova
- FCSB
- Oțelul
- Dinamo
- SCM Zalău
- FC Bihor Oradea
- Etapa 1: FC Bihor Oradea – FCSB, Dinamo – FCU 1948 Craiova, SCM Zalău – Oțelul Galați
- Etapa 2: Oțelul Galați – FCSB, SCM Zalău – FCU 1948 Craiova, FC Bihor Oradea – Dinamo
- Etapa 3: FCU 1948 Craiova – FCSB, Dinamo – Oțelul Galați, SCM Zalău – FC Bihor Oradea
Grupa D
- Farul
- Universitatea Craiova
- UTA
- FC Voluntari
- Gloria Buzău
- CS Tunari