AcasăStiri DinamoCând poate ieși Dinamo din insolvență! Planul pentru sezonul următor

Când poate ieși Dinamo din insolvență! Planul pentru sezonul următor

Dinamo se lupta în acest sezon pentru evitarea retrogradării, dar în campionatul următor, dacă Dinamo reușește salvarea, obiectivul propus este unul mult mai important.

Dorința pentru sezonul următor este ca Dinamo să fie o echipă care să se bată la primele locuri:

„Avem un plan împreună cu Zeljko Kopic pentru anul viitor, ca echipa asta să se bată la play-off. Dacă ar începe campionatul acum, cred că Dinamo, cu jocul din prezent și fără presiunea rezultatelor, ar fi o candidată la play-off. Asta cred eu, sunt subiectiv. Mă bazez pe joc, nu neapărat pe rezultate.

Apoi, dacă vom construi și din punct de vedere administrativ așa cum ne dorim, anul următor va fi o încercare frumoasă și grea pentru toată lumea, să ne batem la campionat în stagiunea 2025-2026”, a declarat Nicolescu, la GSP Live.

Legat de ieșirea din insolvență, deși se speră că în primăvară să se întâmple acest lucru, mai avem de așteptat, dar asta pentru că sunt anumite procese pe rol care pun bețe în roate:

„E condiționată de niște dosare auxiliare dosarului principal. Sunt discuții despre un dosar al domnului Rednic. Cred că am găsi înțelegere din partea dânsului dacă am rămâne doar cu dosarul lui pe rol. Nu cred că am avea o problemă acolo. Restul sunt făcute din orgolii care n-au șanse de reușită, sunt făcute procedural. Avem deja multe dosare respinse. Prognoza noastră este ca în iunie să putem face cererea de ieșire din insolvență” a mai spus administratorul special la GSP Live.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare