Când Dinamo al meu se stinge

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Drama, thriller, lacrimi. Nu. Nu e Teleenciclopedia. Nu sunt tipologii de covor rosu. Sunt serile noastre de luni de zile încoace. Urla sufletul in noi de frustrare. Suntem intr-un orgasm cerebral provocat de nervi, ura, durere.

Ne-am pierdut busola. Ne-am pierdut identitatea sportivă. Ne-am pierdut pe noi. Cât de bine era mai acum 4-5 ani și nu știam că să suntem Fericiți… Of cât de greu este. Refuz să încep efectiv să scriu exact esența acestui editorial.

Refuz pentru că îmi aduc aminte de golurile lui Orac, mă luminez la față și zâmbesc timid trecându-mi prin ochi un flash cu acel 6-4 în era lui Ceaușescu fix în casă proprie. Am fost peste toți și am fost respectați. Nu pot să merg mai departe fără să rememorez vorbele lui Băleanu: “Ce goluri dau Dinamoviștii aici în ghencea”. Doamne, ce echipa!

Da tot Dinamo al meu era. Și strălucea! Un Dinamo, pe care acum, nu îl mai recunosc. Un Dinamo pentru care am luptat, atât cât am putut eu, să existe. Ieri am trăit o umilință. O umilință din partea celui pentru care am luptat. Și nu doar eu. Meciul recent încheiat, ne pune o piatră de moară de gât. Am început jocul din nou în dezavantaj.

Bulevardele din apărarea noastră, au dat ocazia să ne întrecem propriul record. Dacă până acum începeam jocul de 0-1, de data asta rapid adversarii și-au dublat avantajul iar din acel moment totul s-a năruit. Am ridicat din sprâncene și am sărit de pe scaun la golul nostru. Însă un simplu foc de paie stins repede de un gaz parcă achizițonat de la comercianții de carburant no name. Plin de apă.

Nu legăm nimic. Nu avem de ce să ne agățam o mică speranța. Când Filip îmi arată că îl doare-n cot de încă un penalty și un galben încasat, când Anton nu joacă nimic de 10 etape, când Sorescu refulează doar prin vorbe, e greu să ai pretenții de la ceilalți.

Să ai pretenții de la Blejdea când îl ai în curte pe Borcea, să ceri viteză de la Achim când el are nevoie de 10 atingeri de minge să poată da o pasă de 10 metri? Niciodată, dragi dinamoviști! Dinamo se stinge. Încet dar sigur. E seară oficializării unor decizii. E cazul să nu ne mai mințim singuri! Am făcut-o de dragul tuturor. Am făcut-o pentru binele lui Dinamo. Însă consider că suntem Trădați.

Din interior de acești jucători care în momentul de față își caută de lucru. Din interior de o mâna forțe care să simtă Dinamovismul prin vene! Din interior de o voce care să raguseasca pentru Dinamo! Din interior de niște oameni care nu știu să ridice mâna și să spună stop. E o pălărie mult prea mare pentru mine și până aici am putut să o duc!

Avem șansa rămânerii în Liga 1 printr-un baraj, pe care îl putem consideră o minune. O minune care va însemna o șansa în plus la viața. Cu toate acestea, lumina lui Dinamo devine din ce în ce mai difuza. Tocmai din această cauza, consider că avem nevoie de o strategie foarte clară pentru Liga 2.

Cine vine lângă noi, dacă vine, cu ce jucători ataci sezonul competițional de la ora 11. Dinamoviști vom rămâne. Pentru că Doar Noi suntem Dinamoviști! E greu, dar unde ești tu acum Dinamo?…

loading...

Lasă un răspuns