AcasăEditorial,,Când a sunat Dinamo, nu am ezitat nicio secundă''

,,Când a sunat Dinamo, nu am ezitat nicio secundă”

În seria interviurilor realizate la Săftica, am stat de vorbă cu unul din oamenii importanți din staff.

Recunosc că am fost fascinat de antrenamentele lui Alessandro Caparco încă dinainte de a realiza interviul din această săptămână. Îmi place foarte mult interacțiunea pe care o are cu tinerii portari dinamoviști, o altfel de abordare, modernă, fără urlete, țipete, cu explicații și exemplificări din istoria lui de portar, din ceea ce se întâmplă în fotbalul modern.

Deși este tânăr și putea să mai joace în continuare, dovedește multă maturitate și am fost foarte curios să aflu care este gândirea lui, de ce a ales să vină la Dinamo și recunosc că este unul dintre interviurile mele preferate realizate în decursul timpului. Un profesionist școlit la celebra școală de antrenori de la Coverciano, crescut la juniorii lui Juventus, cu experiență în prima ligă din România, acum este în staff-ul lui Dinamo si stăpânește la perfecție limba română.

L-am întrebat pe Caparco, ori Ale’, cum îi spun apropiații de la Săftica, de ce a ales să vină la Dinamo, cum a ajuns să fie antrenorul cu portarii ai echipei:

,,M-a sunat Mister când eram la Coverciano, începusem cursul și am vorbit la început de luna august. Mister mi-a zis că atunci când voi reveni în România, să avem o discuție, am spus cu mare plăcere, eu credeam că au găsit pe altcineva până mă întorceam eu.

Am fost surprins să aflu că Mister m-a așteptat până acum și când am auzit de Dinamo pentru mine a fost ușor să aleg. Nu ascund faptul că aveam și alte oferte. Cu Burcă nu mă cunoșteam înainte să vin la Dinamo, îl știam din perioada Rapid când era președinte, ca jucător, dar relația profesională nu am avut.”, a spus Caparco pentru Radio Dinamo1948.

,,Când m-am lăsat de fotbal, nu m-am gândit o secundă să fiu antrenor, am și alte activități, dar mi se făcuse dor de fotbal. Am deschis o școală de portari, am o mare bucurie că doi dintre portarii antrenați de mine au ajuns la Juventus și Lecce și de acolo mă sunase domnul Andone să merg la Voluntari, a fost bine pentru experiența mea.

După un an și jumătate, am preferat să continui doar cu școala de portari, nu era vorba de aspectul financiar, dar era vorba de motivare profesională. Când a sunat Dinamo, nu am ezitat nicio secundă, deși nu este ușor, să fii antrenor, să ai grijă și de afacere, am și un magazin cu haine, dar pentru Dinamo se poate face fără probleme.”

EXCLUSIV Mesaj din partea căpitanului: ,,Vom face tot ce ne stă în putință să fim în play-off”

Caparco a spus că a înțeles cu adevărat ce înseamnă Dinamo după ce a intrat pe porțile clubului: ,,Eu am venit destul de târziu când lucrurile erau deja mai bine. Fiind în afară, nu înțelegeam ce este Dinamo. Veneam să joc că adversar împotriva lui Dinamo, dar nu vedeam niciodată un stadion plin, toată lumea îmi spunea de Dinamo. Eu nu simțeam treaba asta, dar când am intrat pe porțile stadionului și am văzut ce este în spate, fanii ajută financiar, atunci am înțeles cât este de iubită echipa asta”, a recunoscut Alessandro Caparco.

De ce a ales să devină antrenor cu portarii și cine l-a influențat cel mai mult în carieră: ,,Eu am avut mare noroc, când jucam în Italia, am avut antrenori mari, Allegri, Sarri, Pioli, mister Lippi, dar și toți antrenorii cu portarii care sunt mai puțin cunoscuți. Cine m-a ajutat cel mai mult și m-a ajutat să îmi schimb perspectiva a fost Alessandro Nista , care a fost la Inter, Napoli, Parma, încă vorbesc cu el.

E șef la Coverciano în privința antrenorilor cu portarii, toată metodologia vine de la Alessandro Nista. Vedem lucrurile în aceeași manieră, s-a schimbat mult antrenamentul cu portarii, poziția portarului în teren în ultimii ani s-a schimbat, antrenamentele sunt diferite, nu se știe de unde vine mingea, se antrenează cu multă intensitate, se antrenează doar situații reale.”

,,Antrenamentele se schimbă în funcție de portari, ce vezi la acel portar, poate Denis are nevoie de ceva, Filip altceva, Fără poate altceva. Atunci încerci după o luna să vezi unde au abilități și unde sunt minusurile lor. Dar în mod normal nu schimb modul în care antrenez”. 

L-am întrebat punctual despre fiecare portar în parte:

Antrenament cu portarii

Filip Dujmovic: ,,Când a jucat, a dat siguranță echipei, la un portar e foarte important, te ajută și în momentele grele, a scos niște mingi care au adus puncte. Îmi place că dă siguranță, simți că ai pe cineva în spate”.

Denis Oncescu: ,,E un portar foarte tânăr, are multă calitate, dar trebuie încă lucrat. Eu înțeleg perfect, când ajungi la echipă mare, tot ce ai făcut în spate trebuie să te ajute să fii deja pregătit. Din păcate, aici în România nu există o școală de portari adevărată. Nu ai voie să ajungi la echipa mare și să nu știi care este poziția ta în poartă, să nu știi să faci o priză în maniera corectă. Nu e problema lui Denis, dar vorbesc în general. Dar Denis îmi aduce aminte de Alex Meret (nr. portarul lui Napoli), forță elastică.

Avem puțini tineri, lotul e restrâns, avem nevoie de Denis. Mi-a plăcut cum a jucat de când am venit eu, cu Pandurii, cu Slatina, a dat destul de multă siguranță, sper ca în continuare să facă la fel, dacă va juca”.

Ștefan Fara: ,,E un portar care nu a apărat de foarte mult timp, e un profesionist exemplar. Asta e un lucru normal de care eu spun, chiar și atunci când nu joci că portar, trebuie să fii pregătit. Dar aici în România, cu tot respectul, am văzut mai puțini profesioniști precum Ștefan Fara. E genul de jucător care vine să te ridice, chiar dacă are puține șanse. E foarte atent, toate lucrurile pe care i le spun le înțelege, le acceptă și le pune la punct”.

În final, Caparco a avut un mesaj pentru fanii dinamoviști: ,,Mesajul meu pentru fani, dacă Dinamo mai există, este doar datorită lor, eu doar acum înțeleg ce este Dinamo și jos pălăria pentru ce fac”. 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare