Așa-zisul istoric al “marelui derby mic”, arată acum echilibrat, fiecare echipă având câte o victorie. Ne-am luat revanșa împotriva rivalei Fcsb.
După 8 etape ale play-off-ului, Dinamo este tot pe locul trei, CFR Cluj, pe locul 4, CSU Craiova pe locul 5 și Astra, pe locul 6. Astfel în următoarele două etape, luptăm pentru unul din primele două locuri. „Victoria” a adus multă bucurie în inimile dinamoviștilor! După o lungă așteptare și durere, perioadă în care povesteam din amintiri, despre istoria clubului, iată acum, avem “science fiction” în acest sezon! Din spatele play-off-ului, pas cu pas (tip-til cum zic looktv-iștii), direct în marea luptă pentru titlu!
“Echipa, antrenorul și suporterii!” ca un film cunoscut, cu final fericit: victorie! Jucătorii agresivi, din prima secundă și până la fluierul final al derby-ului, au dat rivalei, lecția de fotbal, pe teren, iar noi, suporterii, alături de PCH, am făcut spectacol de nota zece în tribune (peste 30.000 de dinamoviști)! Suntem din nou acolo sus, unde am mai fost.
Acolo unde Cosmin Contra ne-a adus, cu ambiție, agresiune și determinare, stări transmise și jucătorilor. Câinii roșii, „legați” într-o echipă, au iar spirit de învingători și se comportă ca niște campioni: luptă. Varianta lui Contra a funcționat: suntem la două puncte de Fcsb și Viitorul, care au rămas la egalitate, cu 38 puncte. Pot spune mai pe șleau: “câinii roșii” sunt cam pe locul doi, dezlegați în “curtea cu oi”! Varianta ideală pentru noi: Batem CFR Cluj, Craiova bate Viitorul și Astra bate Fcsb, caz în care, DINAMO ajunge pe primul loc.
Dacă celelalte două meciuri se încheie la egalitate, iar noi batem Clujul, suntem tot pe primul loc. Situație posibilă: Clasamentul actual se menține, atât în cazul în care gazdele vor câștiga în toate trei meciurile (adică noi pierdem cu CFR Cluj), cât și în cazul în care bat oaspeții, “decernarea titlului” amânându-se pentru ultima etapă. Varianta nedorită, dar posibilă: Dacă noi, pierdem cu CFR Cluj, iar Fcsb sau Viitorul, sau chiar amândouă câștigă meciurile, ne vom îndepărta de locul 1, la 5 puncte.
Adică pierdem șansa la titlu, în favoarea uneia dintre cele două echipe. Noi, suporterii am dat dovadă de spirit Dinamo, de susținere necondiționată, de “motor” al echipei! Prezentă la antrenamentul „câinilor roșii” în Ștefan cel Mare, înainte de derby-ul cu Fcsb, alături de câteva sute de suporteri, am văzut acel entuziasm, acea speranță că la derby, a doua zi, vom striga iar, campionii! Și așa a fost: o victorie imensă, cât așteptarea noastră! Așa simt și acum, că ne deplasăm la Cluj să luptăm, să câștigăm și să fim iar primii! Dinamo, este și va fi mereu, campioana inimilor noastre, indiferent de rezultate! Dar ne e dor să strigăm iar: “Campionii”!
Cum ne poziționăm?! Îndrăznim să aspirăm la titlu: vom lupta din prima secundă și până la fluierul final al meciului, dar de data aceasta în deplasare, la Cluj! “SPIRITUL DINAMO” va fi prezent: “Haita lui Contra” va juca din adâncul inimii, PCH va cânta, iar Contra va plonja iar, la final de meci, ca marii profesioniști, de bucurie: “oleee, victorieee”! Asta vrem să vedem iar! “Câinii roșii” se comportă ca o „haită”: „rup” victorii! Să rupem o victorie la Cluj, care să asigure „semnătura lui Contra” pentru încă un sezon! Cosmin Contra este antrenorul pe care îl merită Dinamo, să nu-l ratăm! DOAR DINAMO BUCUREȘTI!
Semnat: Ranete Aurora
Sursa: http://iubim1948dinamo.blogspot.ro/2017/05/cainii-rosii-dezlegati-in-curtea-cu-oi.html
VIDEO: Un vis, sa strigam CAMPIONII
Cantecul acesta a rasunat atat de puternic pe Arena Nationala, iar visul nostru ramane: SA STRIGAM IAR CAMPIONII! *In c…
loading...