Dinamo a câștigat. A făcut 9 puncte și asta poate fi partea îngrijorătoare.
Însă Unirea Slobozia era o echipă care putea pune probleme și a și făcut-o. Unirea Slobozia ne-a dat clasă în amical și i-a suflat promovarea directă lui U Cluj în aprilie.
Cu toate astea, băieții noștri au câștigat. Iar prin băieții noștri, mă refer atât la cei care au alergat, cât și la cei care au cântat. Îmi place să cred că viteza jucătorilor e direct proporțională cu zgomotul pe care îl face galeria. Când nu ne place ce vedem, hai să cântăm mai tare, hai să cântăm mai mult!
Se obișnuiește în lumea fotbalului ca oamenii să fie atrași de trofee, rezultate. E normal. Poate mulți dintre noi asta am văzut la Dinamo prima oară. Toți ne dorim să mai vedem. Însă până și echipele din acele „farmer’s leagues” mai ratează, mai pierd, mai retrogradează, iar atunci, cu ce rămâi? Noi suntem norocoși; avem un spirit de neînlocuit, iar asta a contat cel mai mult întotdeauna. Când alții au fugit după siglă, performanță sau bani, noi am rămas.
Un jucător talentat poate scădea oricând în evoluții, unul care nu e talent înnăscut și totuși muncește din greu, poate doar să crească. Asta am văzut noi la meciul cu Unirea Slobozia – muncă sau, mai degrabă, rezultatul ei. Asta vrem să vedem mereu. Poate nu suntem cei mai buni, nici ca suporteri, nici ca lot, dar tind să cred că suntem cei mai devotați. Noi am putut da 10 lei, ei au jucat pe 10 lei. Noi am putut cânta 90 de minute, ei au putut alerga 90 de minute. Și până la urmă, ce altceva ar fi de făcut? Ținem cu altă echipă? Ne întoarcem când e mai bine, pe munca altora?
Eram singuri. Acum nu mai suntem atât de singuri. Avem o conducere mult peste ce a fost la nivel de implicare, comunicare și profesionalism. Avem un lot de jucători pe a căror față se vede voința. Nici nu se pune problema unei comparații cu ce aveam sezonul trecut din acest punct de vedere; acei jucători căutau mai mult ușa de ieșire decât victoria, iar actualii reprezintă fundația echipei. Poate nu ajunge mereu pasa unde trebuie și poate mingea e plimbată cam mult în fața porții, dar acești băieți, așa cum sunt ei, buni, răi, au venit și și-au asumat. Alții nu și-au asumat nici retrogradarea și au plecat cu primul tren.
Totuși, fix acest tip de personaje apar și dau cu noroi în echipa noastră iubită, pretinzând că știu mai bine sau pot mai bine. Haideți să nu ne asemănăm cu ei. Este clar că altcineva nu vine; e mai ușor să stai în scaunul din platou și să discuți doar ipoteze, e ușor să ai soarta unui meci în buzunare, dar se pare că nouă ne place greul. Haideți să apărăm ce iubim. Rămânem orgolioși și mândri, chiar și în Liga a 2-a. De ce? Pentru că și în Liga a 2-a suntem tot câini, nu-i așa?
Mândria de a fi dinamovist nu poate dispărea, căci nu se rezumă doar la rezultate. Un sezon de ligă secundă și niște înfrângeri care nu te lasă să dormi noaptea nu au cum să fie mai puternice decât devotamentul față de club. Așa că haideți să purtăm tricoul cu Dinamo chiar și după înfrângere, să ținem piept glumițelor rivalilor cât este nevoie și știm cu toții că a trebuit să rezistăm și împotriva televiziunilor, arbitrilor și „oamenilor de fotbal”. Dinamo e de neatins cu noi aici. Ăsta e mesajul pe care trebuie să-l transmitem și în cele mai negre zile.
Nu, nu am câștigat campionatul, nici n-am promovat, dar victoria e victorie și trebuie sărbătorită! La cât mai multe!