Impasul mental și competitiv al echipei, ne-a transformat in ultimele zile, pe bună dreptate, in oameni!
Am căzut și noi la fel ca și echipa de pe un nor, doar al nostru al dinamoviștilor, statornic deasupra unei lumi a sportului rege in care doar performanța se răsplătește. Însă ca de fiecare dată, la noi e excepția de la regulă.
Ultimele zile ne-au demonstrat ca performanța noastră, de nici doua săptămâni, nu a fost răsplătită. Încrederea aruncată de noi, un fel de all-in, in picioarele și buzunarele celor trecuți sau prezenți in curtea lui Dinamo, a fost benefică doar intr-o direcție. Existam ca și entitate. Atât. La nivel de competente, suntem departe de a răsplăti oamenii.
Jack-pot-ul este încă pe masa. Ce facem? Reacțiile dinspre Saftica nu au întârziat sa apară. Temerea mea este ca dacă vorbim de reacții la fel de logice precum aducerea unor atacanți mai degraba potriviți pentru portari la intrarea de pe Stefan cel Mare decât pentru a înfige basica-n plasă, vom trăi in continuare periculos. Din ce in ce mai periculos!
Nu stiu care ar fi decizia potrivită in acest moment. Stiu doar ca Antrenorul Gigi Multescu are tot ce ii trebuie ca sa ne regăsim și la anul printre combatantele primei ligi. Totuși, care ar fi abordarea corectă a unui OM, către alți oameni? Oare poate singur? Sprijinul necondiționat oferit de suporteri va fi in continuare. Oricât de întorși am fi, noi întotdeauna am găsit putere sa mergem mai departe.
Dacă vreți o asociere cu ultima declarație a unui CÂINE pana in măduva oaselor, am avut lângă cine sa creștem. Am simțit aerul rece si plin de oxigen de la săriturile la cap ale lui Mopsu, am gustat din instinctul de marcator al minunii blonde, am știut sa stam drepți și sa nu dam in spate precum Fălcosul in fata lui Valentin. Am împrumutat din eleganta și dreptatea in cuvinte ale Procurorului, ne-am luat cei 7 ani de acasă cu răutatea si spiritul de lider al lui Hildan!
Deci antrenorul îl avem, suporteri nu mai zic. Jucatori, in acte, da. Care e totuși piesa,din tot acest puzzle, ce ne lipsește? Suntem in viață. Momentan, trăim. In lumea noastră din păcate, dar trăim. Și pana nu ne trezim la realitate, tindem sa ne dam ultima suflare înjurând, criticând și bucurându-ne de istorie. As înjura, fără să mă repet 90 de minute, cand mă uit la ai noștri!
Mă ajută cu ceva treaba asta? Dar pe ei? Nu ma înțelegeți greșit. Nu am uitat meciul de vineri și circul la propriu pus in scenă. Însă pare ca trebuie sa ma obișnuiesc cu ideea sa trăiesc periculos! Sezon de sezon. Ca așa e la Dinamo!
Să auzim de bine!
Să auzim de Doar Dinamo Bucuresti!
