Sunt unele transferuri pe care lumea le percepe din start ca mari lovituri. Jucători cu nume, cu un potențial imens sau aduși pe sume importante, fotbaliști de la care ai pretenția să fie cei mai buni din echipă. În același timp, mai sunt și acele transferuri care dau impresia că sunt făcute pentru a „umple” lotul. Jucători de obicei aduși liberi de contract și la care te gândești că pot fi utili de-a lungul unui sezon.
În viziunea multora, Daniel Armstrong făcea parte mai degrabă din a doua categorie. Înainte de a semna cu Dinamo, era un fotbalist complet necunoscut pentru noi, ultima oară jucând la o echipă de duzină din Premiership. Era un jucător de bandă, destul de familiarizat cu ligile inferioare din Scoția, pe unde a tot jucat până în 2020, și pentru care nu s-a plătit niciodată vreo sumă de transfer în întreaga sa carieră. Majoritatea lumii nu avea neapărat mari așteptări de la Danny, mai ales că urma să fie la prima sa experiență în afara Arhipelagului Britanic.
După un start ezitant în primele trei etape, când Dinamo nu a reușit să își adjudece nicio victorie, Armstrong „a explodat” în derby-ul cu marea rivală FCSB, unde a reușit un hat-trick. În ciuda acelei performanțe, nu toată lumea era impresionată de scoțian, mai ales că două dintre cele trei reușite ale sale au venit din lovituri de la 11 metri. Dintr-o campanie de transferuri în care au fost aduși jucători precum Musi sau Stoinov, fotbaliști care erau priviți ca adevărate „lovituri” date de Dinamo, Danny era în continuare văzut ca un simplu jucător de lot de majoritatea fanilor.
Odată cu mutarea lui Karamoko din poziția de vârf de atac în jucător de bandă stângă, Armstrong și-a pierdut, la un moment dat, locul în formula de start, devenind mai degrabă o soluție de rezervă. Ba chiar, în momentul transferului lui Adrian Mazilu și al „renașterii” lui Alberto Soro, nu știu câtă lume se mai gândea la Danny ca la un potențial titular în atacul lui Dinamo. Acesta și-a văzut însă în continuare de treabă, muncind la fel de tare ca și până atunci.
Armstrong și-a așteptat cuminte șansele să poată demonstra ce poate să facă și a profitat din plin de acestea. A jucat și în flancul drept, și în flancul stâng, ba chiar și fundaș de bandă atunci când nu aveam rezervă la Opruț. În momentul acesta, cu două etape înainte de finalul play-off-ului, a adunat în total 6 goluri și 8 pase decisive pentru Dinamo în toate competițiile. Are cele mai multe contribuții de gol din echipă, la egalitate cu Cătălin Cîrjan, dar în condițiile în care căpitanul său are cu aproape 700 de minute în plus jucate, echivalentul a aproape 8 meciuri de fotbal.
Danny este un fotbalist scoțian tipic: nu este cel mai tehnic din lume și îi enervează pe adversari prin gesturi și intrări la limita regulamentului. Nu este cel mai rapid din lume, nu are un fizic impresionant, nu fură privirile prin driblinguri spectaculoase, însă centrează foarte bine și aleargă din primul până în ultimul minut. Mă mai întreb uneori cum ar fi arătat Dinamo anul trecut dacă l-ar fi avut pe Armstrong în atac alături de Selmani, cu cei doi făcând pressing ca niște maniaci.
Chiar dacă, vizual, nu se remarcă prin multe, eficiența sa și-a spus cuvântul în acest sezon. A contribuit la aproape un sfert din cele 61 de goluri înscrise de Dinamo în toate competițiile. În ciuda faptului că a avut multe meciuri șterse, partide în care fie greșea tot, fie uitai că e pe teren, contribuțiile sale din acest sezon sunt incontestabile. Deși nu este la fel de spectaculos precum un Musi sau Karamoko, a pus serios osul la rezultatele echipei și merită mai multă apreciere din partea noastră. Așa cum îi zice și numele său, Armstrong, Danny este cu adevărat „brațul puternic” al lui Dinamo.
