Taher Bawab a explicat, într-un interviu acordat GSP, situația lui din acest moment.
– Thaer, ești pregătit să debutezi în acest sezon pentru Dinamo?
– Eu, da. Sper ca după toată munca și toate antrenamentele pe care le-am făcut să primesc o șansă și să profit în minutele pe care le voi avea pe teren. Eu o să fac tot ce știu și vreau să-mi ajut echipa cu tot ce pot.
– Fizic cum te simți?
– Bine. Cred că m-am pregătit la fel, dacă nu chiar mai mult decât ceilalți colegi. Mi-a lipsit fotbalul pe teren, e altceva decât cel de la antrenamente. E greu când te antrenezi, apoi stai în tribună și te uiți la ceilalți cum joacă.
Citeste si :
Conditiile normale impuse de Cosmin Contra. Pot fi ele indeplinite?
– Cum e acest sentiment, de fapt, să te uiți la ceilalți cum joacă?
– E greu, sincer, nimănui nu-i place o asemenea situație. E o chestie incomodă, neplăcută, dar acesta e fotbalul, se întâmplă apoi, dacă ai noroc, să ajungi iar în teren, trebuie să dovedești ce poți. Important e să am șansa și să profit de ea. Ca să-i demonstrez lui Mister că se poate baza pe mine.
– Cu Cosmin Contra ai vorbit?
– El a fost sincer și corect cu mine de la început. Când a venit Albin, mi-a zis că sunt alți fotbaliști pe care se bazează. Eu îl apreciez că am vorbit sincer, cu toate că nu mă așteptam la o asemenea situație. Acum a venit această oportunitate și fac tot posibilul să-i demonstrez că sunt bun.
Citeste si :