AcasăEditorialBadea, stadionul si palmaresul

Badea, stadionul si palmaresul

Desi se anunta o zi linistita ieri, una normala inainte de meciul de astazi cu Iasi, au aparut doua declaratii in spatiul public ce au avut efectul de a anima lucrurile. 

Discutiile legate de palmares si stadion starnesc foarte multa pasiune in randul fanilor dinamovisti, in special cea legata de stadion, deoarece in privinta palmaresului sunt foarte multe aspecte ce nu sunt clare. Dar sa le luam pe rand si vreau cu aceasta ocazie sa trec in revista tot contextul.  Mai ales ca in toate subiectele importante ale zilei, intr-un fel sau altul, Nicolae Badea este implicat. 

Stadionul Dinamo! In prima parte a zilei, v-am oferit o veste cred eu foarte importanta, nu stiu cati au remarcat acest lucru. Insa, CNI a specificat intr-un raspuns oferit unui suporter dinamovist faptul ca stadionul Dinamo va fi construit, chiar daca s-a depasit termenul 2020, fiind inclus in subprogramul complexuri sportive. Asadar, temerea ca odata ce a fost depasit termenul 2020, stadionul nu se va mai construi, nu isi are rostul. Pana la urma, CNI-ul a demonstrat buna credinta in tot aceasta perioada, problema a fost la noi, de s-a intarziat atata. 

Asta ar fi prima stire legata de stadion, in a doua parte a zilei, viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu, a anuntat triumfator ca a ajuns la o intelegere cu Nicolae Badea: ”M-am inteles cu domnul Badea intr-o ora. Ma va sustine in proiectul meu. In maxim o luna ne vom vedea cu mai multi oameni reprezentativi din viata si istoria lui FC Dinamo Bucuresti cu care vom crea o echipa din care va face parte si domnul Badea, pentru construirea Stadionului Dinamo. Mingea va fi doar la Ministerul de Interne. Personal am castigat prima batalie”. 

In ce consta mai exact sustinerea lui Nicolae Badea? Colegul meu Ionut spunea metaforic, daca nu ne lasa sa construim stadionul in locul palatului Victoria, acolo unde are aceeasi putere de decizie. Pentru ca Nicolae Badea nu mai are niciun cuvant de spus in ceea ce priveste complexul sportiv Dinamo. In acest moment se asteapta motivarea instantei in ceea ce priveste evacuarea lui de acolo, in 2017 s-a dat si o HG prin care a fost deposedat de stadion. CNI nu a putut sa construiasca in locul actualului amplasament, deoarece sunt mai multe constructii anexe, inca se judeca, dar Badea nu mai are putere de decizie in ceea ce priveste stadionul Dinamo.  

Dan Cristian Popescu cred ca are cele mai bune intentii, dar cu Nicolae Badea asta e un punct vulnerabil si te expui, pentru ca in decursul anilor a avut multe „victime”. Am informatii ca in momentul in care i-a cedat pachetul de actiuni majoritar lui Ionut Negoita, Badea l-a plimbat prin parcul sportiv si i-a spus ca toate vor fi ale lui. In 2017 Badea a mai renuntat odata la spatiile din CS, numai ca administratorul judiciar a intervenit atunci, mai mult, Badea avea dorinta ca in momentul in care se construieste stadionul, spatiul sa ii revina tot lui. Cu Badea nu te joci! Sau joci dupa regulile lui, in care el castiga si tu pierzi. 

Cred ca ne indreptam atentia in zona gresita daca ajungem sa depindem de Nicolae Badea, daca cineva il suspecteaza pe el de bune intentii, cred ca este realmente naiv. Intr-un fel sunt fascinat de faptul ca desi multi de pe langa el au facut puscarie, au avut dosare peste dosare, el nu a fost atins nici macar cu o foaie de notificare, nimic. Au un plan in privinta stadionului Dinamo, dar nimeni nu are la dispozitie acel spatiu. Asadar, cred ca in aceasta perioada trebuie sa asteptam acel PUZ si sa punem presiune unde trebuie.

Palmaresul! Acum cateva saptamani, a fost invitat la colegul meu in emisiune juristul CS Dinamo, Ciprian Stoican. De atunci a mai aparut in spatiul public cu diverse declaratii, toate legate de stadion. Ieri insa a adus in discutie altceva, problema palmaresului. Dupa cum stiti, societatea lui Ionut Negoita are drept de folosire a palmaresului pe termen nelimitat, palmaresul si marca sunt la societatea lui Nicolae Badea, una aflata vesnic in insolventa, o alta minune fiscala. 

Acesta a avut o declaratie total nefericita din punctul meu de vedere, a aruncat ceea ce am perceput si eu drept ironie, dar nu asta a fost scopul lui: „E incorect sa spunem ca FC Dinamo e clubul din Stefan cel Mare. El e clubul din Vitan Barzesti. Faptul ca noi permitem sa se joace la noi in casa, sa intarim spiritul dinamovist, tine de onoare, de mandria de a fi dinamovist. Dar FC Dinamo e un club privat, nu mai are nicio legatura cu CS Dinamo a carei casa e in Stefan cel Mare. Vrem o informare corecta, nu impostori care alearga dupa ciclisti, dupa viceprimari, dupa proprietari de case, sa-si aduca aminte ce au facut in trecut si ce fac in prezent actiuni impotriva dorintei de a ridica o baza multifunctionala cu stadion.”

Cred ca stim cu totii faptul ca CS si FC Dinamo sunt doua entitati sportive si nu era cazul sa mai existe alte comentarii. Ideea ca palmaresul pana in 2000 sa revina la CS, nu este neaparat o problema pentru mine, atata timp cat exista disponibilitate si exista un dialog cu FC Dinamo, astfel incat sa se ajunga la un acord in ceea ce priveste palmaresul, sa nu fim in situatia altor formatii. Cei de la CS ne-au spus clar ca este EXCLUS sa se faca o echipa precum la CSA, acum noi vom tine aproape si vom monitoriza situatia. Dar dincolo de palmares, ramane problema performantei sportive, care ne doare. Da, nu este deloc ideal sa fie trei entitati care au palmares, CS intre 1948 si 2000, ASC FC Dinamo cu palmaresul intre 2000 si 2003 si FC Dinamo 1948 SA cel dupa 2003. 

Ofiterul de presa al lui Dinamo, Ionel Culina, a avut o postare excelenta pe contul lui de facebook, preocuparea noastra trebuie sa fie anul 2020, in care sa nu ne mai regasim in aceeasi situatie: „Dinamo de astăzi nu mai poate trai din titlurile lui Parcalab, din trofeele lui Dinu sau Lucescu sau din performanțele lui Andone sau Rednic. Nici măcar din cupele lui Bonetti sau Contra, născute mai încoace.   Dinamo de astăzi nu mai poate trai din amintiri, cu o tastatura încărcată pentru multi juriști, CS sau FC sau SA. Dinamo de astăzi are un singur “D”, pregătit in acest play-out pentru nivelul următor al fotbalului corect in România anului 2020, Arena Naționala si titlul de campioana!”

Ne asteapta o primavara complicata, sunt multe de discutat, dar sunt convins ca vom iesi cu bine din toate aceste procese. Dinamo este una singura, stim bine care este si indiferent de ce va urma, DOAR DINAMO BUCURESTI conteaza! Si un DINAMO BUCURESTI care sa evolueze pe un stadion nou!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare