Să trăiești Cezar, cei care se duc la moarte te salută!
Îmi place să ascult oameni , mai ales atunci când își spun povestea sau dacă nu o spun, îmi place să o inventez eu,să îi privesc și să povestesc, în gând, tot ceea ce cred eu că au de spus,ce îi doare,ce anume îi face unici. Iubesc locurile aglomerate, să privesc dintr-un colț și să îmi creionez povești ale oamenilor pe care îi văd atunci când sunt la cumpărături, când lucrează,când stau la o cafea, când sunt în tribune,pe teren sau, pur și simplu, când se plimbă, aproape că le simt bătăile inimii, fiecare în alt ritm.
Mi se pare simplu,dar asta nu înseamnă că este și adevărat să îți dai seama după mimica fetei, după mers, după poziția corpului ce sentimente trăiesc în acel moment și atunci începe povestea fiecăruia în mintea mea. Mulți oameni, multe sentimente și foarte diferite : unul e îndrăgostit,unul e supărat,altul e părăsit, altul a rămas fără job, altul se simte foarte singur și este trist din acest motiv fără a avea pe nimeni să îl asculte sau să îi spună un cuvânt de alinare.
Știți câte sentimente poate trăi un om și cât de diferite sunt față de cel pe lângă care trece ? Si cât de unic este fiecare om în felul lui , câte are de oferit, fără să știe cum să ofere. Mai important decât orice, este ceea ce oferi din suflet și necondiționat, chiar dacă este doar un zâmbet. În poveștile mele despre ei, indiferent de probleme sau supărările prezente, toți oamenii primesc ceea ce merită și ceea ce îi face fericiți pentru că,într-un fel sau altul, Universul ne răsplătește.
Eu cred în acest lucru și totodată de aici îmi iau puterea de a crede că nimic nu e imposibil și mă face să îmi caut ,în adâncul meu,toate resursele și îndârjirea de care am nevoie și care mă fac să reușesc în ceea ce mi-am propus iar în cazul care nu reușesc, nu am mustrări de conștiință pentru că știu faptul că am făcut tot ceea ce mi-a stat în putere pentru a obține acel lucru.
Cel mai mult îmi place atunci când stau la intrarea în stadion pentru că atunci aud un singur ritm din toate inimile, bat la fel, simt multă emoție,optimism, dorința de a susține, simt iubire, multă iubire și necondiționată dar mai ales plăcerea de a o dărui,fără prea multe așteptări, ceea ce mi se pare chiar deosebit. Atunci oamenii uită că au fost părăsiți,că au fost dați afară de job,uită de toate problemele cotidiene și în locul lor simt SPERANȚA. Probabil că acest lucru l-aș simți pe toate stadioanele, dar ceea ce îl face deosebit pe cel din Ștefan Cel Mare este faptul că acești oameni nu se mulțumesc doar cu speranța. Ei sunt oamenii faptelor, chiar au făcut, au strâns bani,au mers peste tot, au cântat, au înjurat, au bătut din palme, au iubit, au iubit necondiționat , s-au unit și ajutat între ei, dar cel mai important NU S-AU DAT BĂTUȚI .
Pot spune că Ștefan Cel Mare este locul unde mă simt cel mai bine pentru că simt același ritm în toate inimile scris de aceeași IUBIRE pentru DINAMO, dar mai ales cântat cu îndârjire,credință, vitejie, vitejia unui gladiator care intră și luptă fără să-i pese că s-ar putea să fie ultima luptă, dar mereu iese învingător pentru că nu a renunțat să lupte.
Îmi plac acești oameni,îmi plac pentru că ei sunt sinceri, sentimentele lor la fel, pentru că sunt oameni simpli, par niște nimeni, dar cu siguranță SUNT UNICI, foarte încăpățânați de parcă întrebarea principala care îi macină este: Tu ce ai făcut pentru ceea ce iubești? Și mereu găsesc resursele necesare pentru a face mai mult.De aceea nu pot spune că acești oameni au scris istorie, aș greși foarte mult față de ei și i-aș subestima pentru că acești oameni VOR SCRIE ISTORIE,NU VOR ÎNCETA SĂ O SCRIE NICI PESTE 1000 DE ANI și sunt convinsă că datorită lor DINAMO NU VA MURI pentru că în Univers există o Putere Divină iar ei nu se vor lăsa până nu o vor colora în ALB și ROȘU.
Câine până la moarte și dincolo de ea !
