Noi, oamenii, și românii în special, avem tendința să căutăm mereu un vinovat pentru orice se întâmplă rău în viața noastră.

De dată aceasta, majoritatea l-ați găsit vinovat pe Mihaiu. Nu voi aduce nicicum în discuție calitățile jucătorului sau faptul că merită sau nu merită să joace la Dinamo. Cert este că în momentul asta Dinamo nu mai e echipa cu care ați crescut și pe care o știam cu mulți, mulți ani în urmă.

E un Dinamo al anului 2021, un club care se zbate, atât sportiv, cât și financiar, să supraviețuiască. Buni, răi, oricum sunt ei, jucătorii noștri au ales să rămână la Dinamo și să joace în condiții departe de a fi ideale, într-o încercare disperată de a mai salva ce se poate salva. Și în ciuda unui sezon slab, utimele săptămâni ne-au arătat că există speranță.

Pe moment, la ratatea celor 2 lovituri de la 11m de către Mihaiu, și ulterior de Nepo, și eu am fost dezamăgită și frustrată. Îmi doream să nu mai aud numele acestor jucători. Am plecat însă de la stadion cu capul sus. Dinamo a arătat bine, a câștigat meciul sub o presiune teribilă (a 5 a victorie la rând!!!), au luptat 120 minute pentru visul nostru. Voi, cei care nu v-ați aflat pe stadion, nu puteți înțelege atmosfera de acolo pe deplin, tensiunea sub care s-a jucat, emoțiile. Credeți că doar noi avem emoții? Credeți că jucătorii nu au? Sunt oameni și ei, nu?

Seara trecută, pe rețelele de socializare, am văzut „câinii” împărțiți în două tabere: unii care îl apărau pe Mihaiu, și ceilalți care l-au „distrus”. Pentru cei din a doua categorie, hai să ne liniștim puțin. În primul rând, Mihaiu nu a bătut ultima lovitură, așa cum se tot afirmă pe aici, și nu el ne-a pierdut calificarea. După el a bătut Nepomuceno. Dacă mingea intra în poartă, deznodământul poate era diferit.

V-ați gândit, măcar puțin, ce e în capul unui jucător când știe că soarta meciului e pe umerii lui? Dacă jucătorul nu e foarte tare din punct de vedere psihic, e foarte greu să faci față unei asemenea presiuni. Da, se întâmplă să ratezi sau să bați prost. O fac și marii jucători. Și mai ține și de noroc, poți bate și bine și să ratezi oricum. Dacă portarul îți ghicește colțul, e pur și simplu o chestie de noroc. Dacă Popa ar fi ghicit colțul în care a bătut Anton, va asigur că ar fi ratat și el.

Văd că lucrurile bune se uită repede, poate vreți să mai urmăriți o dată rezumatul meciului trecut și să va amintiți cum ne-a salvat același Mihaiu într-un moment, poate crucial, pentru salvarea de la retrogradare. Hai să fim mai buni și să judecăm mai puțin. Nici noi nu suntem perfecți.

Hai Dinamo!