AcasăEditorialAsul de ...Popica

Asul de …Popica

Părea un meci fără miză ieri pe Romprim, două echipe fără nici un obiectiv, lume puțină și nu aș fi pariat nici un cent pe un joc spectaculos, care să mă țină cu sufletul la gură.A fost ultimul meci acasă al echipei secunde din acest sezon.

Aflată undeva la mijlocul clasamentului, Dinamo II este fără obiectiv în acest sezon, iar acest lucru se resimte, oricât de tare ar încerca cei din staf să își motiveze jucătorii.

Diniță a început ieri cu : Iustin Popescu- Alin Dudea,Popescu Mihai, Georgescu Vlad, Groza Daniel, Dobre Simone, Dulca Alex, Nistor Andrei, Patrick Petre, Spataru Danu, Popa Daniel.

 

 

Actul 1-Potopul

Meciul începe rău pentru noi, un penalty făcut de Georgescu în primele 5 minute, la o fază la care tânărul fundaș dinamovist s-a poziționat foarte rău. Începeam de la 0-1,în fața unei echipe cu jucători mult mai experimentați decât ai noștri.

Elevii antrenați de Laurențiu Diniță încep să preseze, ratăm câteva ocazii bune, cea mai mare prin Popa și păream în cărți pentru a reveni în joc. Vine însă minutul 20, moment în care arbitrul ține să iasă în evidență și elimină doi jucători dinamoviști la aceeași fază. Dudea are o intrare copilăroasă, arbitrul greșește culoarea cartonașului și îi dă direct roșu ( un galben era îndeajuns), Popescu protestează timid, iar fluierașul se grăbește și îi arată al doilea galben . Minutul 20, doi oameni mai puțin și avantaj pe tabelă pentru oaspeți. Gândeam că va urma o ploaie de goluri în poarta lui Iustin Popescu și încercam să mă întreb ce aș mai putea aștepta bun de la acest meci.

Actul 2- Pe aici nu se trece

După cele două eliminări, jucătorii Dinamoviști se mobilizează exemplar. Patrick Petre redevine brusc jucătorul plin de talent, Popa îmi arată de ce este în lotul primei echipe, iar Spătaru pune osul de parcă ar fi Contra la meci. Nu doar că nu primim gol dar Petre ratează o ocazie uriașă pe final de repriză.

Actul 3-Nu va fie frică, există Popică

Repriza secundă a fost similară cu sfârșitul primei reprize, Dinamo la cutie, oaspeții căutând parcă să convserve avantajul avut, la adăpostul celor doi oameni în plus.În minutul 75 rămân doar cu un om în plus, arbitrul eliminând un jucător din tabara celor de la Unirea Slobozia.

Momentul cheie al meciului s-a consumat în minutul 78, oaspeții ratează incredibil din postura de unu la unu cu Popescu, a fost singura lor șansă de a se desprinde.

Minutul 85 iese la rampă Daniel Popa. Cursă din partea stângă pătrunde în careu și 1-1. Părea incredibil ținând cont de condițiile în care s-a disputat meciul. Dar nu a fost tot, în ultimul minut, Daniel Popa primește o minge la 20 de metri, un pas, al doilea și șut direct în vinclu.

 

VIDEO: Daniel Popa inscrie golul egalizator in Dinamo II- Unirea Slobozia (2-1)

Daniel Popa a reusit o dubla astazi in intilnirea dintre DinamoII si Unirea Slobozia. Popa a egalat in mintul 87. *In caz ca…

 

Victorie pentru Dinamo II, într-un meci ce trebuia să fie liniștit, dar, datorită greșelilor de arbitraj, a fost ca un thriller. Un thriller cu final fericit.

HAI DINAMO !

 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare