Ovidiu Burcă a venit la Dinamo într-un moment extrem de complicat în vară, atunci când haosul domnea și ne apropiam de startul sezonului.
Dinamo era de departe cea mai nepregătită echipă pentru a începe sezonul, cu un lot mult schimbat, cu jucători nemulțumiți, neplătiți, nepregătiți fizic și cu dorința de a promova, însă fără resurse. Deși nu avea experiență, Burca accepta această provocare alături de Vlad Iacob, dar antrenorul echipei noastre spune că nu regretă în niciun moment alegerea făcută:
„În vestiarul lui Dinamo a fost o furtună. Jucătorii erau demoralizați, clubul în general era cu o stare de spirit la pământ. Am muncit mult pentru ca jucătorii care au fost și anul trecut aici să-și redobândească starea de spirit pe care o pierduseră, ușor-ușor vedem primele raze de lumină după o perioadă foarte complicată.
Inițial am vrut să văd ce se întâmplă, am analizat foarte bine. Vezi altfel din exterior, am vrut să înțeleg momentul pe care îl traversa Dinamo. Pe firul rațiunii poate că nu m-aș fi înhămat niciodată. În lupta asta între logică, rațiune și ce spune inima, am ales calea sentimentală.
Cred că aș fi regretat toată viața dacă nu aș fi venit acum la Dinamo. Pe de altă parte, lucrurile mari n-au fost făcute pe linia logicii și rațiunii, s-au realizat când inima a spus că acolo ar trebui să fii, adică să iau decizia și să mă alătur lui Dinamo. Lucrurile nu sunt întâmplătoare”, a spus Ovidiu Burcă pentru Playsport.
,,Visez cu ochii deschiși să putem readuce clubul în prima ligă, să avem stadionul nostru… dar nu mă îmbăt cu apă rece, nu fac planuri pe termen lung. E un management de criză, de la săptămână la săptămână. Trebuie să fim realiști, următorul meci e următorul pas.
Retrogradarea nu a fost întâmplătoare, a fost un cumul de factori. Înaintea noastră, lucrurile au fost cum au fost, la toate nivelurile.”
Când se joacă meciul de la Brașov
Dinamo are două finale de jucat în acest final de an pentru calificarea în play-off.
Ieri am disputat un ultim meci de pregătire împotriva unei echipe contracandidate pentru ocuparea unui loc în primele 6, dar pe care nu o mai întâlnim în acest sezon, Gloria Buzău. A fost un test util înainte de meciurile cu Iași și Brașov.
Sâmbăta viitoare, pe 26 noiembrie, începând cu ora 16:00, o întâlnim în deplasare pe Politehnica Iași, un meci de totul sau nimic pentru Dinamo, care are mare nevoie de victorie pentru a se apropia și mai mult de primele locuri. Dinamo a recuperat mult în ultimele săptămâni după seria fără înfrângere din campionat. La fel de important este și meciul de la Brașov, care poate aduce un număr foarte mare de fani dinamoviști din București, dar și din împrejurimi.
Meciul de la Brașov se va juca pe 3 decembrie, începând cu ora 13:15, din informațiile Radio Dinamo1948. Momentan nu a fost confirmat de FRF, dar în proporție foarte mare atunci se va juca ultimul meci din campionat pe anul 2022. Dacă vor interveni modificări în program, vă vom anunța!
Pentru Dinamo rămâne doar meciul cu Slobozia din Cupa României, partida care se va juca după meciul cu Brașov, dar șansele lui Dinamo la calificarea în faza următoare sunt foarte mici după primele două etape.