Denis Oncescu este momentan titularul postului de portar.
Accidentarea lui Antonio Bordusanu a dat peste cap planurile antrenorului Ovidiu Burcă, care a fost nevoit să schimbe un titular incontestabil al postului de portar, Filip Dujmovic.
Denis Oncescu a început sezonul că titular și a fost copleșit de emoții, un portar nepregătit să joace la Dinamo. A pierdut locul de titular după venirea lui Filip Dujmovic, dar venirea lui Alessandro Caparco în rolul de antrenor cu portarii l-a schimbat în bine pe Denis, care s-a achitat foarte bine de sarcini cu Csikszereda. În meciurile în care a fost titular după venirea lui Caparco, Oncescu nu a primit niciun gol.
Antrenorul cu portarii a spus despre Denis Oncescu că este un portar cu multă calitate:
,,E un portar foarte tânăr, are multă calitate, dar trebuie încă lucrat. Eu înțeleg perfect, când ajungi la echipă mare, tot ce ai făcut în spate trebuie să te ajute să fii deja pregătit. Din păcate, aici în România nu există o școală de portari adevărată. Nu ai voie să ajungi la echipa mare și să nu știi care este poziția ta în poartă, să nu știi să faci o priză în maniera corectă. Nu e problema lui Denis, dar vorbesc în general. Dar Denis îmi aduce aminte de Alex Meret (nr. portarul lui Napoli), forță elastică.
Avem puțini tineri, lotul e restrâns, avem nevoie de Denis. Mi-a plăcut cum a jucat de când am venit eu, cu Pandurii, cu Slatina, a dat destul de multă siguranță, sper ca în continuare să facă la fel, dacă va juca”.”, a spus Caparco in interviul realizat pentru Radio Dinamo1948
,Eu am venit destul de târziu când lucrurile erau deja mai bine. Fiind în afară, nu înțelegeam ce este Dinamo. Veneam să joc că adversar împotriva lui Dinamo, dar nu vedeam niciodată un stadion plin, toată lumea îmi spunea de Dinamo. Eu nu simțeam treaba asta, dar când am intrat pe porțile stadionului și am văzut ce este în spate, fanii ajută financiar, atunci am înțeles cât este de iubită echipa asta”
,,Când m-am lăsat de fotbal, nu m-am gândit o secundă să fiu antrenor, am și alte activități, dar mi se făcuse dor de fotbal. Am deschis o școală de portari, am o mare bucurie că doi dintre portarii antrenați de mine au ajuns la Juventus și Lecce și de acolo mă sunase domnul Andone să merg la Voluntari, a fost bine pentru experiența mea.
După un an și jumătate, am preferat să continui doar cu școala de portari, nu era vorba de aspectul financiar, dar era vorba de motivare profesională. Când a sunat Dinamo, nu am ezitat nicio secundă, deși nu este ușor, să fii antrenor, să ai grijă și de afacere, am și un magazin cu haine, dar pentru Dinamo se poate face fără probleme.” Caparco pentru Radio Dinamo1948.