sâmbătă, aprilie 26, 2025
AcasăEditorialAprilie de foc: Un ultim asalt

Aprilie de foc: Un ultim asalt

Aceasta pauza prilejuita de meciurile echipei nationale, a fost parca linistea dinaintea furtunii in Liga I. Incepand cu aceasta saptamana si pana la finalul sezonului, care depinde de noi cand va veni, in functie de numarul finalelor disputate, se va juca la foc automat. Daca acum nu intram in plina forma sportiva, sansele noastre de a ne bucura de vreo performanta memorabila, tind vertiginos catre zero.

Ultimul meci, cel incheiat la egalitate cu Pandurii 1-1, a creat o stare de nemultumire vadita in randul suporterilor dinamovisti, care aveau asteptari mari pentru aceasta primavara. Aceste asteptari nu au venit in mod gratuit, ele au fost alimentate si de declaratiile oamenilor din club, chiar si de catre Mircea Rednic, care a anuntat ca are o echipa mai puternica decat in toamna, astfel logica lucrurilor dicta ca inevitabil Dinamo se va bate acolo sus. Suntem inca in carti, dar in aceste meciuri disputate pana acum, nu am lasat nicidecum impresia ca am fi mai puternici, parca din contra. Insa acum avem sansa, dupa aceste aproape doua saptamani, sa vedem care este adevarata fata a echipei.

Programul lui Dinamo in aprilie

01.04.2016: Dinamo-Astra

04.04.2016: Viitorul-Dinamo

10.04.2016: Steaua-Dinamo

14.04.2016: Dinamo-Concordia (Cupa Ligii)

17.04.2016: Dinamo-ASA Tg Mures

21.04.2016: Steaua-Dinamo (Cupa Romaniei)

23.04.2016: Pandurii-Dinamo

30.04.2016: Astra-Dinamo

Daca as spune ca este un program de foc, parca ar fi etalonul pentru programele dificile. 8 meciuri in decurs de 30 de zile, toate foarte complicate, unele se joaca la distanta de 3-4 zile si aici va interveni flerul lui Rednic, de a gestiona lotul, de a stii cand sa odihneasca anumiti jucatori. Am cateva sperante legate de aceasta perioada, ca Dinamo va arata mai bine, dar si cateva semne de intrebare.

Jucatorii pot fi remontati psihic

Dinamo, in mod inexplicabil consider eu, a cedat mental dupa infrangerea de la Chiajna. In cadrul echipei, s-a nascut o stare imensa de teama. Spun inexplicabil, deoarece cu ceva zile in urma, tineau piept cu brio stelei atat in campionat, cat si in cupa, iar increderea ar fi trebuit sa fie la cote ridicate. Insa infrangerea si mai ales jocul total nereusit din meciul cu Chiajna, a zdruncinat din temelii increderea jucatorilor si s-a vazut evident o stare de crispare. In aceste doua saptamani, sper ca Rednic sa fi reusit sa ii remonteze si jucatorii sa arate mult mai bine

Avem jucatori ce pot oferi mai mult

Anii anteriori, ne cam minteam singuri cand vedeam potential acolo unde nu exista si asteptam din nimic sa obtinem performanta. Dar era normal sa facem asta, nu aveam de ce sa ne agatam. Acum lucrurile s-au schimbat si judecam mult mai aspru evolutiile jucatorilor. Cativa membri ai echipei nu au dat randamentul de care sunt capabili in aceste luni, s-a inregistrat o scadere. Ma refer la jucatori precum Anton, Filip, Gnohere, Essombe, chiar si Marc. Acesti jucatori au demonstrat in iarna ca pot avea evolutii foarte bune si Dinamo. Anton are datoria morala acum sa fie printre cei mai buni, odata cu primirea banderolei de capitan, Filip are sansa sa fie titular la Euro si pentru asta, trebuie sa joace cat se poate de bine la Dinamo, totul depinde de el in acest moment. Gemenii golului, Gnohere si Essombe, pot sa revina fara probleme la forma din toamna/iarna, cand erau considerati cei mai buni atacanti de careu din Liga I. Au fost si ceva probleme cu accidentarile, prilejul perfect pentru a isi reveni.

Bicfalvi si Romario-Au venit tarziu la echipa

Intr-un interviu acordat celor de la dolcesport, Bicfalvi declara ca este la 70% din potential si a avut probleme de omogenitate, lucru ce noi l-am cam omis, acest baiat a venit cu cateva zile inainte sa inceapa partea a doua a sezonului. Nu a avut practic timp sa se obisnuiasca asa cum trebuie cu echipa, a fost bagat ca din oala. Recunosc ca in anumite momente nu mi-a placut evolutia lui, dar a si demonstrat in diverse randuri, ca are calitate si poate sa fie decisiv. Eu vreau sa il revad pe Eric din meciul cu steaua si cred ca acum va arata mult mai bine. Totodata, un alt jucator care mie mi-a lasat impresia ca ar putea evolua mult mai bine, ca ar putea da un plus ofensiv echipei, ar fi Romario. La fel si el a venit tarziu la echipa, a fost si accidentat, nu a putut face o pregatire centralizata cu echipa. Deasemenea, aceasta pauza poate sa fie benefica pentru el si Romario sa livreze multe baloane utile atacantilor.

Avem cel mult echipa, nu si lot

Daca m-as fi oprit cu analiza la lucrurile pozitive, deja ne puteam gandi cu mari sperante la titlul de campioana. Insa avem si noi problemele noastra, care mai devreme sau mai tarziu, vor iesi in evidenta. Uitandu-ma peste lotul echipei noastre, reiese un lucru simplu: nu avem dubluri de aceasi valoare pe posturi. Aici e marea problema, avem cateva posturi deficitare. Daca in dreapta Hanca nu poate evolua, deja trebuie sa improvizezi, in centrul defensivei ai solutii, ca si in linia mediana, insa pe flancuri in atac, e o mare problema si jucatori care nu au venit cu un plus. Un numar de 8 jocuri in decurs de 30 de zile, inseamna si multe schimbari ce vor fi facute in echipa si rolul acestor jucatori ce vor veni de pe banca, va fi unul insemnat. Desigur, astept ca anumiti jucatori sa intre mai mult, precum Nedelcearu, Marc, Olteanu, Ekeng, dar sunt si jucatori care, cu parere de rau o spun, nu cred ca pot frange multe inimi pe la noi.  Si totul vine de aici.

Campania de transferuri din iarna: mai degraba nereusita

Am mai discutat si cu alta ocazie de aceasta chestiune, jucatorii adusi in aceasta iarna nu s-au ridicat la nivelul asteptarilor, altii mai degraba au oferit chiar ce ne asteptam, desi parca doream sa isi depaseasca conditia. Insa atunci cand dispui de un buget limitat, nu poti spera la minuni de fiecare data si intr-un fel sau altul, fotbalul iti va demonstra ca nu este o stiinta exacta, dar trebuie sa-i respecti „legile”

In concluzie: Vorbele nu isi vor mai avea mult rostul incepand cu vineri, de atunci vom avea meciuri la foc automat, vom vedea cate finale jucam, daca ramane Rednic la Dinamo. Va fi o luna aprilie interesanta si pentru a putea vedea Dinamo triumfand, trebuie eventualele plusuri ce ar reiesi din aceasta pauza, sa suplineasca problemele sigure ce sunt in cadrul echipei in acest moment. Totul depinde de jucatori si Mister, Insa orice ar fi, noi vom fi alaturi de echipa.

 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare