,,Aportul fanilor este esențial”

Stiri Dinamo

Scris de:

Fanii dinamoviști din programul DDB s-au mobilizat extraordinar și au reușit un lucru incredibil.

În doar câteva ore de la demararea acțiunii ,,Om la Om”, toate tricourile puse la vânzare s-au vândut, în acest moment niciun tricou nu mai este disponibil și suma strânsă este una impresionantă. Campania va continua și la meciul cu Sepsi OSK, de pe Arcul de Triumf.

Susținerea fanilor în această perioadă este esențială pentru activitatea clubului, după cum a declarat și Vlad Iacob pentru Radio Dinamo1948:

,,Aportul fanilor este esențial, atât din punct de vedere al prezenței, dar și al asistenței financiare prin DDB. Le mulțumesc fanilor pentru contribuția din ultimele zile, care a ajutat la achitarea salariilor. Toți banii strânși prin DDB au ajuns direct în cadrul clubului, fie asociația a plătit bunuri și servicii destinate clubului.

Eu promit că voi transparentiza toate aceste tranzacții, am discutat de principiu și cu Eduard Galan acest aspect, vom demonstra cu documente toți banii au ajuns la club și nu au avut alte destinații, așa cum s-a speculat prin presă sau cum au speculat alți oamenii.”

Dinamo a scos la vânzare online bilete pentru meciul cu Sepsi Sf. Gheorghe, din 8 noiembrie 2022, ora 21:00, meci ce se va disputa pe Arcul de Triumf din București.

Prețurile biletelor la acest meci:
Vip: 120 ron
Tribuna 1 : 80 ron
Tribuna 2: 60 ron
Peluze : 30 ron

Biletele se pot achiziționa online și pot fi folosite atât digital (de pe telefon sau tabletă), cât și fizic (printate) la punctele de acces de la stadion.

De asemenea se pot achiziționa și fizic de la casierie, după programul:
Vineri 16:00 – 20:-00
Luni 16:00 – 20:00
Marți (ziua meciului): 16:00 – 22:00. Biletele pot fi cumpărate online de pe site-ul bilete.ro

https://www.bilete.ro/dinamo-1948-bucuresti-sepsi-osk-sf-gheorghe-cupa-romaniei/

Abonatii pot intra in baza abonamentelor in sectoarele alocate.

,,AVEM LOTUL COMPLET!
Vă mulțumim pentru mobilizarea exemplară, în acest moment, după nici 12 de ore, s-au vândut toate tricourile. Ne-am unit eforturile așa cum o făceam în trecut și am demonstrat că spiritul lui Dinamo este mai viu ca niciodată.

Băieții vor intra mâine pe teren cu o motivație în plus, căci nu vor juca doar pentru ei, ci și pentru numele de pe spate. Ne pregătim de un meci important pentru lupta la play-off, astfel că momentul vine ca o mănușă. Ultima lună ne-a demonstrat că la Dinamo se lucrează bine, că avem o echipă în creștere care poate ataca primele locuri.

Vom continua campania OM la OM și la meciul de marți din Cupa României cu Sepsi, unde vă așteptăm să umplem Arcul de Triumf. Cu toții ne-am dorit să jucăm acolo, acum e momentul să arătăm că suntem capabili să umplem noua arenă. Astăzi vor fi puse în vânzare biletele, să le terminăm la fel de repede.
În viața asta mai avem ceva de făcut!
Hai Dinamo! Doar Dinamo București!” a fost mesajul DDB

Calcule pentru play-off: ,,Credem în șansa noastră”

loading...

Lasă un răspuns