Dinamo traversează o perioadă bună după foarte mulți ani, clubul este stabil din punct de vedere economic, echipa prestează un fotbal bun pentru Superliga, suporterii sunt la fel de atașați de Dinamo cum au fost mereu.
Există în acest moment riscul supraevaluării potențialului fotbalistic al echipei, din punct de vedere al așteptărilor ștacheta s-a ridicat foarte sus. Am obsevrat prin comentariile de la emisiuni sau de la articolele postate faptul că sunt dinamoviști care au așteptări foarte mari în acest moment.
Nu spun că este rău, dimpotrivă, prin natura mea sunt optimist, dar atrag atenția că sunt momente în care trebuie să ne păstram echilibru emoțional, să nu facem „înmormântare” în cazul unor rezultate negative ( sperăm să vină cât mai tărziu dar sigur vor veni și ele) și nici „nuntă” în cazul unor victorii.
Ne dorim să vedem Dinamo acolo sus, unde era în urmă cu mulți ani, dar drumul spre vârf nu este niciodată unul ușor, nu se parcurge pe repede înainte, va mai trece ceva vreme până să punem spune SUNTEM O FORȚĂ!
Suporterii dinamoviști au trecut în ultimii ani printr-un adevărat roller-coaster emoțional, care a avut în unele momente efecte negative, de aceea apelul meu este să ne temperăm puțin așteptările și să înțelegem că facem pași pe drumul cel bun dar mai este până să putem spune că am ajuns unde trebuie.
Orice urcuș începe cu primul pas, orice scară începe cu primele trepte, nu cred că vom defila în acest sezon de Superliga, dar cred că Dinamo va lupta pentru fiecare punct, în fiecare meci iar la final sper să fim cu toții mulțumiți pentru o creștere sigură chiar dacă nu vă fi extrem de spectaculoasă.
HAI DINAMO!