Născut la Videle, pe 2 august 1998, Valentin Costache a fost adus la Dinamo în 2014 de la Clubul Sportiv Școlar nr. 2 al localității natale.
Ca să folosim un citat uzat de ziariștii sportivi de duzină de la noi, prima dată s-a făcut remarcat „bătând de unul singur Steaua, chiar pe Ghencea” în meciul câștigat de juniorii B ai lui Dinamo cu 3-1, meci în care Valentin Costache a punctat de două ori.
După spusele lui Gabi Răduță , șeful Centrului de copii și juniori ai clubului Dinamo, la Under 17 el a fost cel mai bun jucător al generației sale . Însă la națională , la aceeași categorie de vârstă , a fost rezerva lui Ianis Hagi. Statutul de privilegiat al fotbalului românesc al „Regelui” care nu a ezitat prin „șantajisme media” și nu numai să-și impună odrasla. Regula „pilei” sau a lobyului adaptat spațiului carpato-danubiano-pontic ar fi putut să mai facă încă o victimă , nu a fost și cazul ambițiosului Costache.
Debutul la echipa mare a lui Dinamo și-l face in decembrie 2015 într-un egal (1-1 ) cu CFR Cluj, ca apoi pe 16 februarie 2016 să joace pentru prima oară titular sub comanda lui Mircea Rednic, marcând golul de 3 puncte în victoria 1-0 cu FC Botoșani. Mai în glumă , mai în serios, cel poreclit „Strâmbul” la supranumit „Ronaldo de România” . După acest debut frumos ar fi putut cădea victimă altei metehne a fotbalului românesc, schimbările dese de antrenori . Nea Ando la uitat pentru un an pe acolo pe undeva ” unde mai ai mult de muncă fiule ! ” Făcând loc unui Lazăr care la plecarea spre Golf , numai nu a pupat pista Aeroportului Henry Coandă ca pe șalvarii profetului Mahomed de bucurie c-a scăpat. Poate dacă ar fi fost în al doilea an de Liga 1 Aduritz nu l-ar mai fi privit cu milă văzându-i lacrimile lăsate pe San Mames ci cu admirație și respect. Această descărcare a sa amintește de Gabi Torje care a plâns după finala de cupă pierdută 1-2 de Dinamo în fața rivalei de moarte. Dacă nu de astfel de jucători are nevoie Dinamo atunci de care ? Când îi vezi ambiția în teren ți-i poți imagina pe frații Nunweiller , cei care ne-au dat supranumele de câinii roșii.
În meciurile de pregătire , Contra la incercat pe mai multe posturi si i-a remarcat polivalența dar și setea de performanță . În meciul cu Viitorul din etapa a doua a jucat de 3 puncte și dovedește de la meci la meci că exact ce are el îi lipsește lui Dinamo și nu de ieri de azi, din 2007. El a declarat după ce a fost întrebat despre acea mare ratare a sa din debutul meciului cu Viitorul : ” Sunt tânăr , nu am experiență!” Normal un an de experiență de primă ligă la pierdut pe coclauri și nu din cauza sa .
Anul acesta poate fi anul lui . Totul e ca și echipa să-l ajute așa cum a facut-o el în acest început de campionat , altfel s-ar putea pierde în lentoarea ei . Tot respectul , dar 10 de Albin nu fac cat ar putea face 2 ca Costache in echipă . În primul rând pentru că ar fi români și în al doilea pentru că ar fi și de viitor. Iar Albin m-aș bucura să mă contrazică in modul cel mai categoric și nu numai el ci toți împrumutații echipei.
Dacă această foame de fotbal și de ce nu de afirmare , de bani , a acestui băiat venit din Teleorman , unul dintre cele mai sărace județe ale României, ar fi molipsitoare și pentru coechipierii săi, cu plusul de valoare al lotului pe care l-am căpătat între timp , campionatul ar fi la îndemână noastră . Și poate că pe lângă el și un Patrick Petre ar fi meritat păstrat . Dar probabil că indisciplină nu face casă bună cu sportul .
Toate ca toate dar nu poate fi anul câinilor fără câini adevărați în echipă , dar nici anul lui Costache fără un Dinamo la nivelul ambiției lui.Dar nici o galerie ca a lui Dinamo nu se mai poate hrăni pentru mult timp cu vise. Fără un stadion , fără trofee, fără idoli , vedete , modele proaspete pentru generațiile care vin, așa cum au fost cei care au scris cu sudoare istoria acestui club, nu putem să mai redevenim niciodată cei ce am fost cândva.
[…] Anul lui Costache – dinamo1948.club 1686 Facebook interactions 1 Twitter trackback 208 Twitter followers […]