După declarațiile din ultimele zile venite din partea lui Vlad Iacob, a venit și răspunsul lui Andrei Nicolescu.
„Ultimele declarații ale lui Vlad Iacob sunt nocive pentru Dinamo și sunt rezultatul disperării și al egocentrismului. un club profesionist are nevoie de echilibru și abordări raționale, nu de vendete personale.
Eu nu voi participa la gâlceava celor care nu-și înțeleg rolul și limitele. Numele și imaginea unui club atât de titrat nu trebuie duse derizoriu.
Aceasta e ultima declarație referitoare la Vlad, care va raspunde, la timpul potrivit, conform legii și regulamentelor, pentru ce a făcut până acum și ce va mai face în foarte scurta perioadă rămasă până la decizia AGA din August„, a transmis Andrei Nicolescu, cofondator Red&White.
Și antrenorul Ovidiu Burca a exprimat astăzi un punct de vedere în legătură cu acuzele publice care au apărut în ultima perioadă din partea administratorului special.
,,A fost o perioada când m-a afectat și mă afectează în continuare toată această tevatură, nu aș vrea să vorbesc, mă afectează clar. Am încercat să fiu omul care să fiu liantul între ce înseamnă conducerea clubului, administratori, acționari, nu am reușit. Jucătorii nu au nicio problemă, cred că beneficiază de cele mai bune condiți, nu au de ce să se plângă, nu ar trebui.
Eu sunt implicat direct, am început alături de Vlad, îl cunosc pe Andrei de mult timp, nu vreau să mă ascund în spatele vorbelor, că nu mă afectează. Încerc să mă detașez, nu o înțeleg, am încercat să fac tot ce depinde de mine, nu am reușit.
Ce m-a deranjat foarte tare, actionarii R&W care au venit și au salvat, sunt pictați de oameni din fotbal ca fiind ceva foarte negativ. Aș vrea să punctez niște lucruri, nu sunt juste afirmațiile, acești oameni au venit când știți care era situația. Tot ce au promis, au bifat, salarii, licență, interdicție, eu vorbesc din perspectiva mea. Mai departe, nu știu ce să spun, nu vrea să vă vorbesc de relațiile lor, din perspectiva mea, ce era mai important, au bifat toate obiectivele. Nu înțeleg această adversitate pentru niște oameni care au venit și au salvat clubul.
Am avut niște momente pe care dacă nu le-am fi bifat, până la momentul asta, au livrat ce au promis. Eu sunt alături de ei. O să spună unii că fac alianțe, singură alianța o fac cu Dinamo. Eu nu fac alianțe de conjunctură, fac alianțe pentru Dinamo.
Mă stiti foarte bine, când vine vorba de profesie, sunt obiectiv, nu las lucrurile așa, când mă intâlnesc cu Eugen, Andrei, le văd neliniștea, Eugen nu înțelege când a băgat bani, oamenii se uită într-o manieră negativă. Nu aș vrea să piardă entuziasmul, o să îi susțin, prin rezultate și munca depusă, mai departe oamenii înțeleg ce vor, aș vrea să prezint și perspectiva asta.
Împreună cu Vlad am pornit acest proiect, suntem suma deciziilor luate. Am încercat să înțeleg, mi-am permis să dau niște sfaturi, deși nu fac asta în general, a luat niște decizii, eu l-aș sfătui, nu fac bine declarațiile lui și ale tatălui lui. Lucrurile pe care trebuie să le rezolve, ar trebui în spatele ușilor închise, eu am încercat. Am văzut și pe Dorin, a transmis subliminal niște lucruri legat de mine, nu sunt aici să fac alianțe, nu are nevoie de sprijinul tatălui său. E un băiat inteligent, capabil să gestioneze relația de unul singur, mai departe ei fac așa cum cred ei mai bine.”, a transmis Ovidiu Burcă în cadrul conferinței de presă.



