Andrei Nicolescu, mesaj tranșant pentru fanii lui Dinamo: „Nu vor să înțeleagă niște lucruri!”

Credit foto: dinamo1948.club

Președintele lui Dinamo, Andrei Nicolescu, a comentat tensiunile apărute între conducerea clubului și o parte dintre suporteri, în contextul startului modest de sezon și al nemulțumirilor legate de campania de transferuri.

Oficialul dinamovist a confirmat că Dinamo continuă negocierile pentru întărirea lotului, însă a explicat că nu mai dorește să ofere detalii până când mutările nu vor fi finalizate.

„Avem discuții pentru achiziții. E foarte greu de vorbit despre asta. Prefer să nu mai vorbesc până nu se întâmplă lucruri. Sincer, am tot vorbit, am dat explicații și niciuna nu e plauzibilă pentru suporterii lui Dinamo. Nu vor să înțeleagă niște lucruri. N-am nicio problemă că sunt paravanul acestei administrații și al acestui acționariat. Facem lucrurile așa cum le-am gândit și ni le-am asumat”, a declarat Andrei Nicolescu la Prima Sport.

„Nu voi fi un președinte care schimbă discursul după galerie”

Nicolescu a vorbit și despre criticile venite din partea unor suporteri, inclusiv scandările îndreptate împotriva sa la meciul de la Ploiești. Acesta a afirmat că își asumă nemulțumirile, însă nu își va modifica poziția doar pentru a câștiga popularitate.

„Niciodată n-o să fiu genul ăla de președinte care să se dea de partea suporterilor când suporterii sunt mai vocali pe un anumit subiect, ca să dea bine cu ei și să fie împotriva… Adică asta e, ne asumăm o proiecție în care mergem toți”, a mai spus oficialul dinamovist.

În ciuda presiunii crescânde din jurul echipei, conducerea lui Dinamo susține că va continua strategia stabilită încă din vară, fără a devia de la planul asumat pentru dezvoltarea clubului.