Administratorul special al clubului Dinamo, Andrei Nicolescu, a vorbit la finalul partidei despre victoria lui Dinamo, dar și despre datoria clubului față de Mircea Rednic.
Fostul antrenor dinamovist a câștigat în instanță procesul cu Dinamo și are de primit o sumă de bani din partea clubului. Andrei Nicolescu a explicat de ce nu a fost achitată suma înainte:
„N-am vrut să comentăm deloc înainte, am văzut că dânsul a comentat un pic despre decizia aia, vă spun sincer că n-am vrut să plătim înainte de acest meci ca să nu se interpreteze într-un fel sau altul. Luni dimineață o să vorbesc cu Dan Gătăianțu și o să facem plata ca să închidem, pentru că e un dosar pe care noi l-am moștenit, s-a finalizat, nu am putut să intervenim pentru că era o procedură care trebuia să treacă de administratorul judiciar și cu asta basta.
Eu am spus de atâtea ori că domnul Rednic nu are o bătălie cu Dinamo, are o bătălie cu anumiți oameni cu care a colaborat la Dinamo și asta e o poveste veche, nu-i a noastră, dar de luni o să facem plata. Evident că eu îl cunosc foarte puțin pe dânsul, dar am vorbit de două ori, foarte civilizat. Nu se pune problema unei colaborări acum”, a declarat Nicolescu.
„Dinamo este aici, doar atât se poate, mai mult nu putem acum. Dar așa creștem. Dacă vom fi în play-off, ne vom bate. În februrarie – martie 20222, când am intrat în play-off din Liga 2, am zis că ne vom lupta. Noi de atunci ne tot luptăm. Noi nu am plecat cu o țintă mai mare de locurile 6-8. Am așteptări să ne putem odihni, să ne refacem și evident, jucând acasă, cu publicul care a e foarte cald și cu domnul Kopic pe bancă… El a fost stingher în zona aia, mai agitat, nu știe ce să facă. Noi nu putem să facem nimic ca să îl facem să se simtă mai bine”, a mai declarat Andrei Nicolescu.