Andrei Nicolescu explică de ce a fost luată decizia de a se merge la Cluj

Credit foto: dinamo1948.club

 

Pentru prima dată în istoria SuperLigii, Dinamo – FCSB se va disputa în afara Bucureștiului. Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a confirmat că derby-ul programat în etapa a 8-a se va juca sâmbătă, 5 septembrie, pe Cluj Arena.

Decizia vine în contextul în care Arena Națională nu poate găzdui partide de fotbal înainte de 11 septembrie. Varianta rămasă în București era stadionul Arcul de Triumf, însă capacitatea de aproximativ 8.200 de locuri ar fi limitat considerabil numărul spectatorilor pentru cel mai important derby al fotbalului românesc.

În aceste condiții, Dinamo și FCSB au ajuns la un acord pentru mutarea partidei la Cluj-Napoca, pe o arenă cu o capacitate de peste 30.000 de locuri.

Andrei Nicolescu confirmă: Dinamo – FCSB se joacă pe Cluj Arena

Președintele lui Dinamo a anunțat că toate părțile implicate și-au dat acordul pentru organizarea derby-ului la Cluj.

„Cred că putem să facem anunțul oficial. Avem acordul tuturor părților implicate, al partenerului, adică FCSB, al Cluj Arena, al LPF și cred că atât timp cât opțiunile cu Arena Națională sunt limitate, meciul cu FCSB se va disputa sâmbătă, 5 septembrie, pe Cluj Arena.

E o situație unică. Un astfel de meci trebuie să aibă o audiență potrivită, un gazon impecabil, iar partea aceea a țării merită un astfel de derby care să se joace acolo.

Arena Națională nu se poate accesa mai devreme de 11 septembrie și am înțeles argumentele logistice. Dacă nu era un derby, nu ne gândeam la acest lucru, dar, fiind Derby de România, e vorba de respect pentru fani”, a declarat Andrei Nicolescu pentru Voyo Sport.

Premieră pentru Dinamo – FCSB

Astfel, Derby de România părăsește Capitala, într-o situație fără precedent pentru confruntările dintre Dinamo și FCSB în SuperLiga.

Cluj Arena, inaugurată în 2011 și stadionul pe care Universitatea Cluj își dispută meciurile de pe teren propriu, are o capacitate de 30.335 de locuri. Partida Dinamo – FCSB, din etapa a 8-a a SuperLigii, este programată sâmbătă, 5 septembrie.

Etichete: